Istoria călăilor Basarabiei

Dacă am identifica sursele de completarea a elitelor „moldovenești” după 28 iunie 1940, dar mai ales după august 1944, atunci în ordinea „încrederii” din partea Moscovei, primii erau nomenclaturiștii din RASSM și RSS Ucraineană, urmați de cei veniți din regiunile de est ale URSS, în special rușii, care au ocupat majoritatea funcţiilor de răspundere în republică, iar ultima categorie era reprezentată de „basarabeni”, adică de nativii de pe malul drept al Nistrului. Din cei zece prim-secretari ai CC a Partidului Comunist din Moldova, care au condus RSSM timp de aproximativ jumătatea de secol, șapte erau născuţi în Ucraina, unul în Transnistria şi doar ultimii doi erau din Basarabia (P. Lucinschi și Gr. Eremei, numiți în funcţie abia în anul 1989, în contextual declanşării mişcării de eliberare naţională) : P. Borodin era ucrainean din Dnepropetrovsk; N. Coval (Camenca, Transnistria), L. Brejnev (ucrainean din Dnepropetrovsk), D. Gladchi (născut într-o familie de moldoveni din regiunea Kirovograd), Z. Serdiuk (ucrainean dintr-o familie de ţărani din Herson), I. Bodiul (moldovean din satul Alexandrovca, regiunea Nikolaev, Ucraina), Semion Grossu (moldovean din Satul Nou, raionul Sărata, regiunea Odesa).
Aceste cadre au dominat practic întreaga perioadă sovietică ca o castă privilegiată viaţa publică din RSSM, statut susţinut şi de nivelul scăzut al „racolării” locuitorilor nativi, dominarea cadrelor rusificate în majoritatea instituţiilor şi folosirea aproape universală a limbii ruse în republică.

Видео Istoria călăilor Basarabiei канала Ticu Octavian