Istoria anexării Basarabiei la Imperiul Rus (1812)

Anexarea Basarabiei a fost un rezultat al acțiunilor imperialiste ruse în Balcani, care trebuie privită într-un context mai extins al politicilor ruse în Europa. După pacea de la Iași (1792), Ecaterina a II-a nutrea planuri de reformare radicale în regiune, printre care înfrângerea Turciei și restabilirea unui imperiu grescesc de odinioară, iar pentru țările române prevedea o eventuală unire a Moldovei și Munteniei, care să devină un mic stat neatârnat, condus de principele Potemkin. Succesorul său Pavel se gândea la rândul său la un plan de anexare a „României, Bulgariei și Moldovei” în favoarea Imperiului Rus, după cum ne arată mărturiile timpului .
La 18/28 octombrie 1806, ţarul Alexandru I a ordonat trupelor sale să traverseze Nistrul şi să ocupe Ţările Române, anexând astfel partea de est a Principatului Moldovei, devenită curând cunoscută drept Basarabia. Ministrul rus de externe, A. Budberg, afirma la 26 noiembrie 1806 că ţarul „nu are nicio intenţie de a face cuceriri pe seama turcilor; ocuparea militară a Moldovei şi a Ţării Româneşti urmăreşte scopul doar de a readuce Poarta la restabilirea vechilor raporturi existente între ea şi Rusia conform tratatelor”.
Dar curând aceste planuri se vor schimba. La 15 septembrie 1810 ruși notifică încorporarea principatelor dunărene. Acest fapt era un rezultat al înțelegerilor realizate de Alexandru I și Napoleon în anul 1808 la Erfurt, când cei doi suverani au împărțit practic Europa, împăratul francez dorind astfel să se preocupe de Spania, iar cel rus de țările române și Turcia. Pentru cazul de reușită a anexării principatelor, Imperiul Rus avea gata și un proiect de divizare a acestora în patru gubernii: prima urma să fie parte de est a Moldovei (ceea ce a devenit Basarabia), cea de-a doua urma să fie restul Moldovei, după care Muntenia și Oltenia .
La 7/19 aprilie 1811 comandant al trupelor ruse devine generalul Kutuzov. Imperiul Otoman a fost învins în luptele de la Ruse şi Slobozia (cea mai cumplită înfrângere în război), care au dus la începutul negocierilor de pace de la Giurgiu, unde marele vizir a acceptat să cedeze teritoriul Țării Moldovei până șa Siret. Sultanul însă a refuzat să aprobe această înțelegere, propunând ca hotar râul Prut, dar fără partea de sud a Basarabiei . În cele din urmă, confruntat cu invazia iminentă a Rusiei de către Napoleon, împăratul Alexandru I oferea lui Kutuzov împuterniciri pentru negocieri, încheiate prin semnarea Tratatului de la Bucureşti, la 16/28 mai 1812. Astfel, Imperiul Otoman a cedat Imperiului Rus un teritoriu de 45 630 km p., cu o populație de circa 400 000 de locuitori, 5 cetăţi, 17 oraşe şi 695 de sate. În componenţa Imperiului Rus au trecut ţinuturile Hotin, Soroca, Orhei, Lăpuşna, Greceni, Hotărniceni, Codru, Tighina, Carligatura, Fălciu, partea răsăriteană a ţinutului Iaşilor şi Bugeacul. Acest teritoriu era cu 7 400 km p. mai mare decât cel care rămăsese sub stăpânirea Țării Moldovei, care s-a redus la 38 221 km p.
Privită prin prisma conjuncturii internaționale, anexarea Basarabiei a fost un compromis între ambițiile Rusiei țariste de a cuceri ambele Principate Române și abilitatea Imperiului Otoman de a specula iminenta invazie a lui Napoleon în Rusia. În cele din urmă otomanii au cedat ruşilor doar teritoriul dintre Prut și Nistru. Prin acest rapt, au fost încălcate atât drepturile Principatului Moldovei, ca stat cu tradiții multiseculare, cât și obligațiile părții suzerane (Turcia) și a părții protectoare (Rusia), care trebuiau să respecte statutul internațional al țării, „Basarabia a fost transmisă de către cel care nu avea dreptul s-o facă, către acel ce nu avea dreptul s-o ia” .

Видео Istoria anexării Basarabiei la Imperiul Rus (1812) канала Ticu Octavian