ÎPS Andrei - Moliftele Sfantului Vasile cel Mare
Înaltpreasfinţitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului
Sfântul Vasile cel Mare s-a născut în Cezareea Capadociei, din părinţi binecredincioşi şi înstăriţi, Vasilie şi Emilia. Tatăl său era un luminat dascăl în cetate.
Iubitor de învăţătură şi înzestrat pentru carte, Sfântul Vasile şi-a îmbogăţit mintea cercetând, rând pe rând, şcolile din Cezareea, apoi din Constantinopol, mergând până la Atena, la cea mai înaltă şcoală din timpul său, unde a întâlnit pe Sfântul Grigorie Teologul, cu care a legat o strânsă şi sfântă prietenie. A studiat logica, matematica, gramatica, ştiinţele naturii, retorica, filosofia şi medicina.
La Atena, împreună cu Sfântul Grigorie, a întemeiat prima grupare de studenţi creştini. Această grupare a fost combătută puternic de păgâni.
A intrat în monahism, apoi a fost hirotonit preot.
A fost ales Arhiepiscop al Cezareii în anul 370, în vremuri grele pentru Biserică, atunci când ereticii lui Arie şi Macedonie izbutiseră să aibă de partea lor pe însuşi împăratul Valens. Sfântul Vasile a dus o luptă aprigă, cu scrisul şi cuvântul, pentru apărarea dogmei Sfintei Treimi. De aceea şi-a atras mânia împăratului şi a suferit multe prigoniri din partea lui. Lucrarea sa teologică şi spirituală a fost continuată de fratele său mai mic, sfântul Grigorie de Nyssa.
Sfântul Vasile cel Mare a orânduit viaţa monahală şi a întemeiat, pe lângă Biserică, azile şi spitale, în ajutorul celor săraci şi neputincioşi, îndemnând pe cei înstăriţi să folosească averile lor, ajutând pe cei lipsiţi.
Видео ÎPS Andrei - Moliftele Sfantului Vasile cel Mare канала Adrian Cîmpan

Показать
Комментарии отсутствуют
Информация о видео
Другие видео канала
MOLITFELE SFÂNTULUI VASILE CEL MARERugăciunea Sfântului Ciprian Împotriva Farmecelor și BlestemelorParaclisul Maicii Domnului (medicament pentru suflet)Paraclisul Maicii Domnului /Schitul Lacu, Muntele ATHOS (CC Subtitrat, cu textul integral)RUGĂCIUNILE DE SEARĂ, scrise și citite (toate rugăciunile care se zic la culcare)Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos - Linistitorul sufletelor noastre -Acatistul Sfantului Ierarh Spiridon - Diac. Vlad RosuSecvente din slujba Moliftelor Sf Vasile cel Mare - 2018Paraclisul Sfântului CiprianMoliftele rostite de IPS Teodosie al Tomisului la Biserica Cet Medeea din ConstanțaRugăciuni de dezlegare de blestem, jurământ , farmece, vrăji -Doamne ajută să fie tuturor de folos !Psaltirea Maicii DomnuluiCANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL ÎNGER PĂZITOR 🙏Acatistul Mantuitorului nostru Iisus Hristos - Diacon Rosu Vlad și Diacon Andrian ȘerbanAcatistul Domnului nostru Iisus HristosAcatistul Sfantului Ciprian si Iustina ( 2 Octombrie )Moliftele Sf Vasile cel Mare, Mănăstirea SlătioaraDe ce și pentru cine se citește moliftele Sf Vasile cel Mare?Acatistul Sfintei Treimi