Загрузка страницы

Părintele Ovidiu Ciprian Marţiş, Priceasna „Cine bate-n poartă? “

„Fraților, altădată erați întuneric, iar acum sunteți lumină întru Domnul; umblați ca fii ai luminii: Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate și adevăr, încercând ce este bineplăcut Domnului..“ (Ap. Efeseni 5, 8-10)
.
La poarta ce nemărginire se face; Dumnezeu ne-a dăruit o clipă de veșnicie în fiecare pas, pe calea iertării, acceptării, iubirii nemăsurate, pentru a ne regăsi măreția de fii ai Celui Preaiubit, Tatăl a tot ceea ce este. „Fericiți sunt toți cei ce ascultã cuvântul lui Dumnezeu și îl pãzesc.” (Lc. 11,28)
Mântuitorul ne cheamă: “Vino după Mine!” Ne găseşte, oriunde am fi, glasul Lui răsună până în străfundul conştiinţei noastre. Nu ne rămâne decât să răspundem la această chemare, să ne ridicăm şi să-L urmăm.
.
„Dumnezeul nostru, nădejdea tutu­­ror marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai întocmit, prin Legea Ta cea Veche și Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm și Ție ne rugăm: întărește-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârgu­ință, spre mărirea numelui Tău celui sfânt și spre iertarea păca­telor noas­tre, spre omorârea patimilor și biru­­ință asupra păcatului; ca împreună cu Tine răstignindu-ne și îngro­pân­du-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte și să petrecem cu bună­plă­cere înaintea Ta întru toate zilele vieții noastre. Că Ție se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi, Hris­toase, Dum­­­ne­­zeule, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte, și Preasfântului și bu­nului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. “ Amin.
.
„Pentru cei ce se nevoiesc să-şi păzească curăţia lor sufletească şi trupească, gândurile curate au mai mare putere duhovnicească decât toată asceza, postul, privegherea etc." (Sfântul Paisie Aghioritul)
_______
https://www.facebook.com/P%C4%83rintele-Ovidiu-Ciprian-Mar%C8%9Bi%C8%99-114049966693335/
.
un gând frumos, o picătură de iubire, aici: https://www.facebook.com/picaturideiubire77/photos/a.533440426766224/3374154642694774/
_______
„Eu, Lumină am venit în lume, zice Domnul, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână în întuneric.” (Ioan 12, 46).

Видео Părintele Ovidiu Ciprian Marţiş, Priceasna „Cine bate-n poartă? “ канала Ovidiu-Ciprian Marțiș
Показать
Комментарии отсутствуют
Введите заголовок:

Введите адрес ссылки:

Введите адрес видео с YouTube:

Зарегистрируйтесь или войдите с
Информация о видео
21 ноября 2020 г. 13:15:24
00:09:19
Яндекс.Метрика