Загрузка страницы

România – Thailanda, mesaje de solidaritate şi susţinere pentru personalul medical

România – Thailanda, mesaje de solidaritate şi susţinere pentru personalul medical, implicat în lupta cu pandemia COVID 19

Anul acesta, conducerea Spitalului Universitar de Urgență Militar Central "Dr. Carol Davila" şi Ambasada Regală a Thailandei la București au dorit să marcheze, împreună, Ziua Națională a României și Ziua Regatului Thailandei (5 decembrie), ambele evenimente fiind dedicate celor care au depus şi depun eforturi pentru a salva vieți, chiar cu prețul propriei sănătăți.

Astfel, ieri, 3 Decembrie 2020, întreg personalul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central "Dr. Carol DAVILA" şi al Spitalului Militar de Campanie de nivel ROL 2 COVID 19 ASLAN, a fost invitat să facă o incursiune gastronomică pe meleagurile thailandeze, într-o ambianţă specifică, creată de organizatori în semn de maxim respect şi consideraţie pentru implicarea şi profesionalismul de care a dat şi dă dovadă corpul medical.

Evenimentul a fost susţinut şi de Tourism Authority of Thailand Prague office, prin reprezentanța de la București.

Material video realizat de Col. Oana Ciobanu și Daniel Iancu

Видео România – Thailanda, mesaje de solidaritate şi susţinere pentru personalul medical канала Spitalul Universitar de Urgenta Militar Central "Dr. Carol Davila"
Показать
Комментарии отсутствуют
Введите заголовок:

Введите адрес ссылки:

Введите адрес видео с YouTube:

Зарегистрируйтесь или войдите с
Информация о видео
4 декабря 2020 г. 14:19:57
00:05:37
Яндекс.Метрика