Starea Sănătății: Cine ne vrea grași, bolnavi și faliți!
Știți, că era vorba aia, celebră în anii 90: țara te vrea prost. Ei bine, s-a dovedit cu acte, ca să zic așa, că țara chiar ne vrea proști. Și când spun țară mă refer la acest sistem nenorocit care se află în spatele a ceea ce vedem toată ziua la televizor și pe scena politică. Dacă nu ne-ar vrea proști, ”țara”, adică sistemul din spatele sistemului, ar permite alocarea a 6% din PIB pentru educație, ar da bani pentru spitale, pentru prevenție, nu credeți?
Deveniți membru abonat și veți putea urmări emisiunea integrală înaintea tuturor, plus multe alte materiale în exclusivitate: http://bit.ly/YTStareaNatiei
___
Patraru, Starea Natiei, Dragos Patraru Starea Natiei, Starea Natiei oficial
___
Bine-ați venit pe canalul oficial Starea Nației, alături de Dragoș Pătraru & friends.
Într-o lume în care presa are destule momente în care se abate de la statutul de câine de pază al democrației, lucrurile trebuie rezolvate tot din interiorul breslei. Astfel de emisiuni, care să sancționeze deopotrivă derapajele politicienilor și ale presei pot contribui serios la însănătoșirea presei.
Nu dăm verdicte, dar vom prezenta faptele. Iar la cum arată ele, de multe ori nici nu mai e nevoie de verdicte.
Urmariti pe canalul oficial emisiunea integrala Starea Natiei zi de zi, podcastul Vocea Natiei, podcastul SDRC sau Si de restul caramele (cu Dragos Patraru si Bogdan Stoica), VAX Populi, Starea Sanatatii, Starea Muncii sau Ceasul bun.
......
www.StareaNatiei.ro
~ http://bit.ly/Starea-Facebook
~ http://bit.ly/Starea-Instagram
~ http://bit.ly/Starea-Twitch
~ http://bit.ly/SN-magazin
~ http://bit.ly/SN-podcast
~ http://bit.ly/SN-newsletter
___
Contact@StareaNatiei.ro
Subscribe: http://bit.ly/2Q5sCHR
.......
MCN: BrandTube România
Office@BrandTube.ro
Видео Starea Sănătății: Cine ne vrea grași, bolnavi și faliți! канала Starea Natiei Oficial

Показать
Комментарии отсутствуют
Информация о видео
Другие видео канала
Batista, unghiuțele și cazierul pe bancă!Să se implice și Dumnezeu mai cu talentSănătatea mintală, un lux. Avantajul ADHD. Vocea Nației #248Costea Mircea Ionuț | Starea Impostorilor | Ep. 14Cele mai amuzante momente de joi, de la Starea NațieiStarea Impostorilor cu Valeriu NicolaeDe ce nu te poți concentra? Cu ce să pornești în călătoria lecturii susținute | Vocea Nației #186Comisia SIE | Starea Impostorilor | Ep. 7Cel mai vindecător nutrient | Starea SănătățiiBalada colonului cu Sanoantipatic și lecții de manifestare | Ceva Cu Reclame – Episodul 12Sfântul covrig Luca și șaormele eretice. Voi mâncați rozete? | Ceva Cu Reclame – Episodul 15Gabriel Vlase | Starea Impostorilor | Ep. 6Parașuta de alergare și colesterolul cel rău | Ceva Cu Reclame – Episodul 10Șederea activă. Sau cum să-ți păcălești corpul dacă n-ai chef de exerciții fizice | Starea SănătățiiCum eviți bârfele la birou. Top Reclame Enervante. Kaufland, atât, lasă vrăjeala! Ceva Cu Reclame 68Legătura dintre oboseală și mâncare | Starea SănătățiiUzina de Impostură din Târgoviște, fruntaș pe ramură | Starea Impostorilor | Ep. 12Coincidențe | Starea Impostorilor | Ep. 1Starea Nației: Criza cerealelor, lupta pe funcții, Ministerul Cerșetoriei I 20 aprilie 2023Elon Musk se bate cu naționala României / Umiliții din deal / Idihoții | Protestul Etapei 27.06.2023Fotbal românesc și handbal masculin / Sepsi și Farul / Ce fac arbitrii? I Protestul Etapei 3.05.2023