Загрузка страницы

Chișinău Arena. Nota de plată | zdg.md

Puteți susține echipa „Reporter de Gardă” devenind patronul nostru pe https://www.patreon.com/zdg

Complexul sportiv „Chișinău Arena” urma să fie dat în exploatare în luna octombrie 2019, exact la un an de la începerea lucrărilor. Deși de la data promisă a mai trecut aproape un an, „familiile cu copii” nu-și pot petrece timpul liber în incinta Arenei, așa cum promitea unul dintre inițiatorii și promotorii proiectului, politicianul Andrian Candu. Terenurile de sport din cadrul Arenei nu pot găzdui evenimente, iar complexul nu poate fi dat în exploatare, chiar dacă construcția a fost finalizată, iar echipamentele necesare pentru buna funcționare au fost instalate.

Inițial, s-a constatat că arena polivalentă nu putea fi dată-n exploatare, pentru că nu era racordată la rețelele electrice, apoi că nu putea fi conectată la rețelele de alimentare cu gaze, apă și canalizare, existente în zonă. În mai 2019, printr-un prim acord adițional, statul și-a asumat obligația să achite în plus față de prevederile contractuale inițiale 1,5 milioane de euro pentru ca „Chișinău Arena” să fie conectată la apeduct și canalizare.

Ulterior, au apărut alte probleme care nu au fost luate în calcul la etapa inițierii proiectului, iar acum, pentru a fi rezolvate, e nevoie de investiții suplimentare: arena nu are construite drumuri de acces, iar unele terenuri adiacente complexului sportiv, pe unde urmează să fie făcute căi de acces, sunt în proprietate privată. Pentru construcția drumurilor către complex și pentru exproprierea proprietarilor de terenuri din imediata apropiere sunt necesare hotărâri de Guvern și voturi în Parlament, care ar urma să majoreze aportul statului în acest proiect „social” cu alte peste 3 milioane de euro.

Astfel, suma inițială indicată în contractul de parteneriat public-privat pe care statul trebuie să o ramburseze, de 43 de milioane de euro, urmează să crească, în final, cu peste 5 milioane de euro pentru ca proiectul „Chișinău Arena” să poată deveni funcțional.

Видео Chișinău Arena. Nota de plată | zdg.md канала Reporter de GARDA
Показать
Комментарии отсутствуют
Введите заголовок:

Введите адрес ссылки:

Введите адрес видео с YouTube:

Зарегистрируйтесь или войдите с
Информация о видео
4 сентября 2020 г. 11:17:22
00:22:51
Другие видео канала
ROMÂNIA, TE IUBESC! - UN FLUVIU DE PROSTIE IIROMÂNIA, TE IUBESC! - UN FLUVIU DE PROSTIE IIКишинев отметил День города ярмарками на свежем воздухеКишинев отметил День города ярмарками на свежем воздухеConstrucție neautorizată pe NistruConstrucție neautorizată pe NistruPur și Simplu: Evadare din Transnistria: studentaPur și Simplu: Evadare din Transnistria: studenta"Puterea a Patra" Vladimir VORONIN  3 septembrie 2020"Puterea a Patra" Vladimir VORONIN 3 septembrie 2020Curțile „supreme” ale judecătorilor / www.ZdG.mdCurțile „supreme” ale judecătorilor / www.ZdG.mdPensiile deputaților vs pensiile cetățenilor de rândPensiile deputaților vs pensiile cetățenilor de rândConferință susținută de către deputați ai Primului Parlament și reprezentanții mediului academicConferință susținută de către deputați ai Primului Parlament și reprezentanții mediului academicCutia Neagră PLUS /11.10.20 / Despre studiile copiilor demnitarilor; Cum Plahotniuc șterge urmeleCutia Neagră PLUS /11.10.20 / Despre studiile copiilor demnitarilor; Cum Plahotniuc șterge urmeleChișinău Arena | PrezentareChișinău Arena | PrezentareBriefing de presă susținut de Fracțiunile PAS și DA din ParlamentBriefing de presă susținut de Fracțiunile PAS și DA din ParlamentBriefing al deputaților Fracțiunii ACUM Platforma DA, Chiril Moțpan și Stela MacariBriefing al deputaților Fracțiunii ACUM Platforma DA, Chiril Moțpan și Stela MacariPROMISIUNI vs REALIZĂRI / Timp de 4 ani Dodon s-a remarcat doar prin vacanțe și poclonuri la MoscovaPROMISIUNI vs REALIZĂRI / Timp de 4 ani Dodon s-a remarcat doar prin vacanțe și poclonuri la MoscovaAici STEFAN CEL MARE a cerut-o in casatorie pe sotia sa. || CALATORIE PE TIMP DE PANDEMIEAici STEFAN CEL MARE a cerut-o in casatorie pe sotia sa. || CALATORIE PE TIMP DE PANDEMIEGradina Zoologica din Chisinau, pe timp de pandemieGradina Zoologica din Chisinau, pe timp de pandemieConferință de presă susținută de președinta PAS, Maia Sandu, cu tema „Raportul alternativ de 100 zilConferință de presă susținută de președinta PAS, Maia Sandu, cu tema „Raportul alternativ de 100 zilBriefing susținut de Președintele Curții Constituționale, Domnica Manole - 7 iulie 2020Briefing susținut de Președintele Curții Constituționale, Domnica Manole - 7 iulie 2020Briefing de presă susținut de Lidera Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu și deputatul PASBriefing de presă susținut de Lidera Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu și deputatul PASȘedința Parlamentului Republicii Moldova din 12 noiembrie 2019Ședința Parlamentului Republicii Moldova din 12 noiembrie 2019Evenimentul de lansare în campania prezidențială a candidatului PAS, Maia SanduEvenimentul de lansare în campania prezidențială a candidatului PAS, Maia Sandu
Яндекс.Метрика