Загрузка страницы

Mă recunosc -muzică creștină-Alex Dumitru

Versurile aparțin lui Daniel Brânzei, iar compoziția muzicală e semnată de Walter Ghicolescu. Mesajul piesei creștine ne provoacă la cercetarea identității care este atat de importantă dar si afectată în zilele noastre.
Mă ,,recunosc”, căci nu mă pot ,,cunoaște”
Și nu-nțeleg, când mi-ești necunoscut,
Când nu Te văd, m-am cufundat în noapte,
Când Te găsesc, găsesc un început.

Mă recunosc în leagănul din casă,
Mă recunosc și-n plâns și-n gângurit,
Mă recunosc și-n cel plecat de-acasă,
Mă recunosc și-n toate m-am găsit.

Dar cine sunt, de unde vin și unde,
Spre ce mă-ndrept, spre ce liman m-avânt,
Eu nu cunosc și nici nu pot pătrunde,
Iar truda mea e goană dupa vânt.

Sunt fiul rătăcit ce-a stat departe,
Fără părinți, făr-casă, doar cu chin.
Sunt cel ce se pierduse fără moarte,
Străin de toți și sieși tot străin.

Mă-ntorc acum-napoi și-mi caut dorul.
Te caut iar, și iar mă las găsit.
Iar Te cunosc și-mi recunosc izvorul;
Mă recunosc în Cel ce m-a urzit.

Mă recunosc în trecătorul astăzi,
Dar sunt flamând de timpul infinit.
Nu știu ce sunt, dar recunosc în mine
Un Dumnezeu ce-n fine m-a gasit.

Mă recunoasc, căci nu mă pot cunoaște
Și nu-nțeleg, când mi-ești necunoscut;
Din chip și-asemanare iar mă naște
Să mă găsesc în Cel ce m-a făcut.

Видео Mă recunosc -muzică creștină-Alex Dumitru канала Alex Dumitru
Показать
Комментарии отсутствуют
Введите заголовок:

Введите адрес ссылки:

Введите адрес видео с YouTube:

Зарегистрируйтесь или войдите с
Информация о видео
27 июня 2023 г. 8:07:18
00:04:13
Яндекс.Метрика