Costache Ioanid Nu taia din cruce spre eternitate - poezie

Nu taia din cruce spre eternitate este o poezie crestina scrisa de Costache Ioanid. Descrie imaginea unui batran crestin care de-alungul vietii si-a scurtat din cruce pentru a fi mai usoara, la capatul alergarii a constatat ca trebuia netaiata, oricat de grea ar fi fost.
0:12
Pe-o lespede rece, din greu rasufland, cu umbre ciudate pe chipul sau bland,
sta frant de-obosela batranul crestin, dorind sa mai guste un strop de alin.
O clipa-i alearga privirea-napoi, prin frunzele smulse din arborii goi.
Si vede prin ceata, pe drum de caruti atatea imagini din anii trecuti…
O viata de zbucium, de mari suferinti si totusi de multe si dragi biruinti.
Dar crucea, o clipa lasata acum, adesea prea grea ii paruse pe drum.
O viata intreaga sa porti pe grumaz atatea batjocuri si-atata necaz?
Betanii putine si spini indeajuns… O clipa crestinul se simte patruns.
O clipa in suflet strabat indoieli… “Gandeste-te bine… Dar daca te-nseli?…
Ce-i viata? Ce-i lumea? Un larg labirint. Urechea te-nseala …ochii te mint…
Sa-nduri pentru lume cand lumea nu vrea? O, viata-i prea veche… si crucea-i prea grea.”

1:40
Si astfel, c-un umar de cruce proptit, batranul se lasa de somn biruit.
Si iata, in somnul de truda si-amar, lumini si imagini in minte-i rasar…
El vede ccum ingeri, pe-un varf de copac, il cheama pe nume si semne ii fac.
Crestinul tresare. Se uita mirat, si-ndata porneste sub cruce plecat.
Pe drumul de munte el urca din nou. Si vantu-i aduce din culmi un ecou…
Dar crucea apasa mai mult, tot mai mult. In piept da navala un negru tumult.
“Prea grea mi-e povara acum la sfarsit. Si drumul prea-ngust e si prea povarnit.
Zadarnic ma lupt, ma indemn, ma grabesc, caci Cerul mereu mai departe-l zaresc.”
Se leagana pasii, avantul e frant. Batranul crestin e cazut la pamant.
“Mi-e peste putere. Aicea raman.” Si zace-n tarana sarmanul batran.

2:53
“Ehei, mai crestine, se-aude un glas, prea mare-i povara, prea mult ai de tras…
Ia barda aceasta si taie din lemn! Nu fi fara minte! Din mila te-ndemn…
Aceasta-i o cruce ce nu poti s-o duci, ca ea-i cea mai lunga si grea dintre cruci!”
Crestinul asculta indemnul strain. Apuca unealta ce-l scapa de chin.
Loveste in barna c-un brat de voinic. Din cruce reteaza un pic… inc-un pic.
O pune pe umar… incearca un pas. Loveste cu barda in ce-a mai ramas.
Din nou mai incearca. Si-apoi c-un fior, sopteste: “Acum mi-e mult mai usor”
Si-ndata porneste pe cale voios, cu crucea scurtata urmand pe Hristos…
Pe drum se-ntalneste cu cete de frati si-i lasa in urma sub cruce plecati.
Si astfel, degraba, zorind pe poteci, ajunge la poarta cetatii de veci.

4:15
Ce ziduri de iaspis, topaz si iacint! Ce porti sclipitoare de alb margarit!
Ce nori de stindarde! Ce scari! Ce faclii! Armate de ingeri cu lanci aurii!
Dar, vai, de la el pan-la porti e-un sant pe care nu-i punte, nici barna, nici lant.
Si striga batranul de teama patruns. Dar nimeni nu-l vede sa-i dea un raspuns.
Si striga batranul pierdut si livid. Nu-i nimeni la poarta. Nu-i nimeni pe zid.
Deodata din vale, cu ochi sclipitori, cu crucea pe umar, vin frati si surori.
Ei vin cu nadejde. O vorba nu spun, ci repede crucea ca punte si-o pun
Ei trec peste punte, pe poarta patrund, iar crucea in urma se pierde-n afund.

5:25
Batranul ia crucea cu-al dorului val si-ncearca s-o puna si el de pe mal.
Dar crucea-i scurtata … Au toate un rost… Ce bine-ar ajunge de-ar fi ccum a fost!
Crestinii trec santul si intra pe porti. Ce bine e crucea intreaga s-o porti!
Ce cantec, ce chiot se-aude-n Eden! Ce largi multumiri intr-un dulce refren!
Ce zboruri de ingeri! Ce slavi de lumini! Ce largi curcubee de aur si crini!
Crestinul de-afara, de jale rapus, cu greu peste sant lemnul crucii si-a pus
si-cearca sa treaca. Un pas … inca-un pas… O, cat de-aproape e-al Domnului glas!
Un pas… inca unul… Ah, pragu-i deschis! Dar crucea deodata… se duce-n abis…
Si cade batranul in golul temut… Rasplata-i pierduta si sceptru-i cazut!

6:47
Dar iata…ce taina! El nu stie ccum… pe lespedea rece, la margine de drum,
acolo, c-un umar de cruce proptit, crestinul acuma din somn s-a trezit.
Dormise o clipa. Si visul ciudat un semn si-o lumina din Ceruri i-a dat.
Batranul se scoala si simte in piept o flacara noua si-un dor intelept.
Cu graba pe umeri povara luand, priveste-nainte cu chipul sau bland
si crucea ii pare aripa spre zari! Ah, crucea-i intreaga si fara scurtari!…
Acum, el va spune oricui: catre Rai, din crucea credintei nimic sa nu tai!
Cu crucea intreaga, Isus, catre noi, veni de la Tatal cu sange suvoi.
Si-acum El din lume, ne-asteapta la fel, cu crucea intreaga sa mergem spre El!
voce Ciprian Streian.

Видео Costache Ioanid Nu taia din cruce spre eternitate - poezie канала Ciprian Streian