Загрузка страницы

Petrolul Prosport 6 1rezumat U19

Fotbaliştii ,,sub 19 ani” ai Petrolului si-au consolidat locul doi in Campionatul National. Ei au invins, 6-1, pe Prosport Academy intr-un meci din etapa a 20-a. Oaspeții au fost cei care au deschis scorul după o fază fixă. Reușita i-a înrăit pe ,,lupi” care au întors scorul pînă la pauză. Egalarea a venit de la Rareş Simionescu care a marcat din pasa lui Ianis Stoica. Acesta din urmă a fost protagonistul primei părţi. A dus Petrolul în avantaj cu cele două goluri ale sale. Între reuşite, ambele echipe au rămas în zece oameni. Un jucător oaspete l-a lovit pe Stoica, iar unul din coechipierii săi, Ioniță, a replicat în același fel. Astfel, ambii jucători au fost trimiși la vestiare. În partea secundă, trupa lui Liliac a mai punctat de trei ori. David Ilie, aflat la meciul său de debut la ''U19'', a înscris din penalti. Fundașul Mehmet Ardic a mărit scorul, iar tânărul Alin Boțogan a închis tabela la 6-1. Petrolul ocupă locul secund în ierarhia seriei a patra și s-a desprins la cinci puncte față de Progresul Spartac, echipă ce a pierdut în această rundă. Miercuri, de la ora 14.00, Popa și colegii săi vor încerca o nouă calificare în Cupa României, de data aceasta pe terenul lui Dinamo.

Видео Petrolul Prosport 6 1rezumat U19 канала ligaluiadita
Показать
Комментарии отсутствуют
Введите заголовок:

Введите адрес ссылки:

Введите адрес видео с YouTube:

Зарегистрируйтесь или войдите с
Информация о видео
26 ноября 2019 г. 2:56:33
00:05:45
Яндекс.Метрика