ORGOLIUL și VIAȚA

Orgoliul este ca o etichetă pe care omul și-o poartă cu fală, pe care scrie: „eu doar atât știu, mă mulțumesc cu atât, și oricine știe mai mult sau mai altfel, e un prost!”.

Orgoliul este iluzia măririi și a lui „cine sunt și ce știu eu!”, ce ascunde în spate frica de a merge mai departe, neputința de a accepta că ceva există și fără aprobarea omului orgolios, și limitarea între aceleași ziduri (vechi) ale cunoașterii.

Orgoliul este incapacitatea de a înțelege că din aceleași lucruri, comportamente și concepții vechi, nu se poate crea ceva nou și util. Este ca și cum în casă nu se aduce mobilă nouă, ci doar i se schimbă locul în aceiași cameră.

Orgolioșii sunt oameni care se tem de nou, de ceva ce nu înțeleg și nu pot controla, de aceea contestă tot ce mișcă-n viața asta, râul, ramul, în încercarea de a ține totul în loc, acolo unde rămân ei.

Orgolioșii sunt cei care ar opri și marea cu valurile ei, doar pentru că face zgomot și nu are intensitatea dorită de ei.

Orgoliul ar trebui să fie doar un barometru care să ne avertizeze să ieșim din situații degradante.
Din păcate, de (prea) multe ori, vedem orgoliu acolo unde nu-și are locul, și lipsește exact acolo unde ar fi nevoie. De exemplu, într-o familie unde există violență domestică, femeia nu pleacă, deși suferă și ea și copiii, din orgoliu: „dar ce-o să zică lumea?! Rămân să păstrez aparențele”, spune victima plină de emfază. Sau, în caz de boală, sau altă suferință, apare orgoliul: „de ce să fac eu ceva? să mă vindece alții, că eu nu am nicio vină pentru ce mi s-a întâmplat; totul e o nedreptate!”.

Orgoliul face omul să arate cu degetul pe oricine în afară de el. Toți sunt de vină, doar el a căzut ca musca-n lapte și este o victimă nevinovată.
Omul orgolios iubește statutul de victimă, îi place să se plângă într-una, și nu își asumă responsabilități invocând cele mai ciudate motive.

Orgoliosul te atacă pentru a te aduce acolo unde este el pentru că, în orgoliul și megalomania lui, nu se așteaptă să îi răspunzi, ci să accepți cuminte ce ți se spune; exact cum procedează el în viața de zi cu zi. Iar dacă îi răspunzi (așa cum nu s-a așteptat!), se declanșează atacul, Jihadul verbal, doar-doar te aliniezi la ce vor ei, orgolioșii. Dacă te pune sfântul să continui să dai răspunsuri, se trece la epitete, adjective și comparații.
Și când le răspunzi pe limba lor, de la nivelul lor, îți vor spune că nu s-au așteptat la asta de la tine, că nu ești ceea ce vrei să pari, ci doar o imagine falsă. Dar, de fapt, despre cine vorbesc? Despre ei, desigur. Pe tine nu au de unde să te cunoască, ci doar îți atribuie imaginea lor.

Orgolioșii își vorbesc lor vorbindu-ți ție. Tu ești personificarea lor, iar ei îți fac ceea ce le-a făcut sau le face cineva din familie; cineva apropiat, de obicei.

Orgoliosul trebuie să aibă, întotdeauna, ultimul cuvânt, nu cumva să îți arate că ai dreptate, Doamne ferește, că acesta-i semn de slăbiciune.

Mai multe despre acest subiect te invit să vezi în emisiunea „Câte-n Lună și-n stele” de la Tv Arad, unde am povestit cu draga mea prietenă Codruța Belean.

Vizionare plăcută!

Edith Kadar

Видео ORGOLIUL și VIAȚA канала Edith Elisabeta Kadar