Загрузка страницы

Situația se schimbă și va zdruncina lumea | Când poporul e de partea ta, ești de neînvins | Fox News

Situația se schimbă| Când poporul e de partea ta, ești de neînvins. Suntem pe punctul unei noi reveniri, care va zdruncina lumea | Fox News

"1. Donald Trump s-a recuperat după Covid și a revenit în caravana electorală. Să fim sinceri. O săptămână n-a fost bun de nimic. A pierdut teren fiindcă n-a putut călători. Dar a revenit în forță și arată mai bine ca niciodată. Mulțimile sunt uriașe, mesajul lui ajunge la ei, iar el face ce știe mai bine. Teama de pandemie s-a domolit.

2. Pence a surclasat-o pe Harris în dezbaterea vicepreședinților. Prestația lui a transmis echilibru în timp ce Trump era indisponibil și a mobilizat baza de alegători. A avut o prestație atât de bună, încât Comisia pentru Dezbateri, la 7.30 a doua zi dimineață, a anunțat vestea surpriză că următoarea dezbatere va fi de la distanță. Au făcut-o pentru a-i tăia elanul lui Pence și a-l propulsa pe Biden, care a fost sfâșiat în dezbaterea față în față și căruia îi e mai simplu să trișeze din subsolul casei lui.

3. Amy Coney Barrett a fost stelară la audieri. Nimeni n-a putut-o atinge. A fost o prestație impecabilă din partea ei, a lui Lindsay Graham și Mitch McConell. Prestația ei a fost atât de bună, încât publicul american o vrea confirmată într-un procent covârșitor. Asta le amintește alegătorilor de miza alegerilor și de importanța Curții. Trump a ales o femeie de excepție cu un temperament perfect. Între timp, Biden și-a tras singur preșul de sub picioare, refuzând să spună dacă va mări numărul judecătorilor de la Curte

4. Familia Biden a fost devastată de un scandal monstru, pe care companiile Big Tech l-au îngropat. Emailurile au arăt că mulți bani din China ar putea să fi ajuns la Joe Biden însuși, dar Facebook și Twitter au cenzurat știrea. Twitter a blocat contul secretarului de presă al Casei Albe, contul oficial de campanie al lui Trump și pe cel al New York Post, ziar înființat de Alexander Hamilton. Firme monopoliste partizane politic, care donează milioane de dolari candidatului democrat opresc orice critică la adresa lui. Dar acum se întoarce împotriva lor și amplifică povestea. Iar Donald Trump e la curent cu tot. Se repetă 2016. Trump se luptă cu un sistem bine aranjat, care protejează politicieni corupți. Din nou, Trump e outsiderul. Se luptă cu interese mari aliate împotriva lui, dar luptă pentru oameni, iar când poporul e de partea ta, ești de neînvins. Suntem pe punctul unei noi reveniri, care va zdruncina lumea."

Видео Situația se schimbă și va zdruncina lumea | Când poporul e de partea ta, ești de neînvins | Fox News канала Prodocens Media
Показать
Комментарии отсутствуют
Введите заголовок:

Введите адрес ссылки:

Введите адрес видео с YouTube:

Зарегистрируйтесь или войдите с
Информация о видео
23 октября 2020 г. 10:52:31
00:06:19
Другие видео канала
REAL TRAILER - MARIAN MOCANU - DE LA MOARTE LA VIATA - PRODOCENS MEDIAREAL TRAILER - MARIAN MOCANU - DE LA MOARTE LA VIATA - PRODOCENS MEDIADaniel Mariş şi Sorin Badrăgan | Despre Slujitori | Dialog cu Viorel IugaDaniel Mariş şi Sorin Badrăgan | Despre Slujitori | Dialog cu Viorel IugaTe naşti, trăieşti, mori, un şablon pe care toţi îl trăim| Adevărul pur şi simplu | Faur NeemiaTe naşti, trăieşti, mori, un şablon pe care toţi îl trăim| Adevărul pur şi simplu | Faur NeemiaVino după mine | Cornel BoingeanuVino după mine | Cornel BoingeanuBeni Peter și Carmen | Despre Familie | Dialog cu Viorel IugaBeni Peter și Carmen | Despre Familie | Dialog cu Viorel IugaFLORIN IANOVICI - ANGELICA MUNTEANU,  UN MIC FRAGMENT DE VIATA - DAR DIN DAR 2015 - PRODOCENS MEDIAFLORIN IANOVICI - ANGELICA MUNTEANU, UN MIC FRAGMENT DE VIATA - DAR DIN DAR 2015 - PRODOCENS MEDIADr. Robert Jeffress |  Fără Dumnezeu, totul este permisDr. Robert Jeffress | Fără Dumnezeu, totul este permisE normal ca sportivii de sex masculin să concureze în sportul feminin ca şi femei transgender?E normal ca sportivii de sex masculin să concureze în sportul feminin ca şi femei transgender?THE MESSENGERS SI ELIM HARMONY - ALELUIA -TURNEUL NATIONAL "HRISTOS PÂINEA VIETII". TIMISOARA- 2015THE MESSENGERS SI ELIM HARMONY - ALELUIA -TURNEUL NATIONAL "HRISTOS PÂINEA VIETII". TIMISOARA- 2015Laurențiu și Clara Bărbulescu - Despre Familie | Dialog cu Viorel Iuga | Prodocens MediaLaurențiu și Clara Bărbulescu - Despre Familie | Dialog cu Viorel Iuga | Prodocens MediaUn McDonald's din SUA oferă 50 de dolari potențialilor angajați, doar pentru a veni la un interviuUn McDonald's din SUA oferă 50 de dolari potențialilor angajați, doar pentru a veni la un interviuCum e viața pentru creștini în China? Președintele chinez a intensificat persecuția creștinismuluiCum e viața pentru creștini în China? Președintele chinez a intensificat persecuția creștinismuluiRealitatea la zi - Binele de știut - Basilica.ro, de 12 ani in slujba Adevărului - Aurelian IftimiuRealitatea la zi - Binele de știut - Basilica.ro, de 12 ani in slujba Adevărului - Aurelian IftimiuPaul  Negruț |  Rugăciunea de pe munte și biruința din vale | Exod 17 :  8- 16 | Puterea cuvântuluiPaul Negruț | Rugăciunea de pe munte și biruința din vale | Exod 17 : 8- 16 | Puterea cuvântuluiCum devenim sfinţi? | Alex Ghiță | Argument | Ep. 09Cum devenim sfinţi? | Alex Ghiță | Argument | Ep. 09Ce este și ce nu este sfințenia ? | Lucian Bălănescu | Conferința 5 Sola 2023Ce este și ce nu este sfințenia ? | Lucian Bălănescu | Conferința 5 Sola 2023Şcoala nu mai promoveaza educaţia ci ideologiile neo-marxisteŞcoala nu mai promoveaza educaţia ci ideologiile neo-marxisteÎntre Bare | Modern versus Tradiţional | Lect.univ.dr. Corina Bistriceanu Pantelimon, sociologÎntre Bare | Modern versus Tradiţional | Lect.univ.dr. Corina Bistriceanu Pantelimon, sociologDonald Trump anunță  un nou decret prezidențial pentru susținerea măsurilor pro-viață  - CBN NewsDonald Trump anunță un nou decret prezidențial pentru susținerea măsurilor pro-viață - CBN NewsDe ce permite Dumnezeu durerea și suferința în lume?De ce permite Dumnezeu durerea și suferința în lume?Corneliu Boingeanu şi Valentin Sandu | Despre Slujitori | Dialog cu Viorel Iuga | Prodocens MediaCorneliu Boingeanu şi Valentin Sandu | Despre Slujitori | Dialog cu Viorel Iuga | Prodocens Media
Яндекс.Метрика