Jurnalul unui necredincios la Muntele Athos: un pelerinaj la manastirile Sfantului Munte- episodul 4

Ajungem într-un final la mănăstirea Ivirion, străbătând ploaia și
drumurile montane complet nesigure, care devin și mai nesigure
atunci când noroiul devine ud și alunecos.
Încep să mă repet, când vorbesc despre faptul că ceea ce
văd este complet impresionant. Muntele Athos în general e
un loc impresionant, iar dacă ne-am aventura să împărțim
“specialul” pe o scară planetară, de la 1 la 10, probabil am
folosi Sfântul Munte drept etalon suprem. Indiferent de
confesiunea religioasă, sau de convingerile non-religioase
pe care le are cineva, este evident că te afli într-un loc cum
altul nu mai e.
Ivirionul este o mănăstire georgiană. Este una din cele mai
importante mănăstiri atonite, deși are doar 30 de călugări.
Impresia pe care mi-a lăsat-o este una de oraș medieval
german, cu străduțe pietruite și arhitectură variată care
combină armonios formele utilitariste cu cele decorative.
Ne adăpostim de ploaie sub poarta principală de acces în
mănăstire. Chiar acolo, la intrare, pe un buștean, stătea un
călugăr bătrân care cioplea o cruce din lemn. Imediat după
porțile principale, la dreapta se face o intrare către magazinul
mănăstirii. Fiind organizat într-o pivniță veche, lumina naturală
nu prea era, așa că au trebuit să lumineze tot spațiul cu
proiectoare electrice. Atmosfera rezultată este una de muzeu de
arheologie. Magazinele astea mănăstirești devin din ce în ce mai
interesante. Aici chiar poți achita și cu un card, nu numai cu bani
lichizi. Din nou mă declar impresionat.
Tot aici, în biserica mănăstirii, se află și una dintre acele icoane
făcătoare de minuni, despre care se spune că este în același timp
și una din cele mai vechi icoane din lume. Este o pictură
reprezentând-o pe Fecioara Maria cu Pruncul Isus, și se zice c-ar
fi pictată de către Luca Evanghelistul, despre care cunoaștem că
a decedat în anul 82. Se povestește că s-au întâmplat două lucruri
miraculoase cu această icoană: primul s-ar fi întâmplat cândva
pe la anul 800-900, când unul din călugări, a cărui minte a fost
tulburată de foame, ar fi înfipt un cuțit în obrazul Fecioarei
Maria. Din gaură zice-se că imediat a început să curgă sânge
uman. A două minune s-ar fi petrecut când icoana, pentru a fi
salvată de cotropitori a fost pusă pe o barcă și lăsată în derivă pe
mare, pentru ca ea să reapară, 70 de ani mai târziu, atunci când
băiatul femeii care a trimis pe mare icoană, era călugăr în
mănăstirea Ivirion, chiar acolo. Se povestește că a apărut din
senin, pe țărmul din dreptul mănăstirii. Acum... lăsând toate
legendele de-o parte, prietenul meu, decan al facultății de istoria
artei și doctor în artă bizantină, e de părere că icoană este pictată
cândva prin secolul 12, dar mă roagă să nu spun asta în față
călugărilor din muntele Athos. După o documentare mai amplă,
am găsit un studiu făcut de către Panayotis Votocopoulos,
academician grec și expert de talie mondială în artă bizantină, în
care vorbește despre această icoană de la Ivirion că a fost pictată
la sfârșit de secol 10 sau început de secol 11. Oricum ar fi, icoana
este cu-adevărat miraculos de frumoasă și are o forță specială...
chiar dacă nu e expusă în cele mai bune condiții de către călugării
care nu au instalat niciun fel de sursă de iluminare suplimentară,
pentru a o pune în valoare așa cum ar merita.

Видео Jurnalul unui necredincios la Muntele Athos: un pelerinaj la manastirile Sfantului Munte- episodul 4 канала Octavian Balea