Загрузка страницы

Miza reală a alegerilor din Republica Moldova. "Dacă nu vin banii UE, va fi un dezastru

Orientarea pro-europeană a jucat un rol cheie în rezultatul alegerilor din Republica Moldova. Iar Maia Sandu s-a prezentat ca cel mai credibil partener al Uniunii Europene. Însă ar putea fi o victorie à la Pirus, au avertizat Alecu Racoviceanu și invitații săi în cadrul emisiunii "Față în față".

Pe 23 aprilie, Putin a trasat ferm o linie roșie dincolo de care Occidentul nu mai poate trece. Linia roșie e pe Prut, a explicat istoricul Florian Bichir, care a analizat și contextul alegerilor de peste Prut.

"Drumul spre Europa trece pe la București. Moldova e cel mai sărac stat din Europa. Rusia a ținut zona gri în sărăcie, o groază de miliardari ruși au făcut afaceri acolo. Însă dincolo de filorusismul multor cetățeni ai Republicii Moldova, poporul ăsta răbdător s-a săturat. Instituțiile sunt cumpărate cu totul. Cu tot răul propagandei rusești, a contat mesajul pro-european în privința corupției, a contat sărăcia. E o țară care trebuie reconstruită. Mi-e frică să nu fie o victorie à la Pirus, dacă UE nu va investi masiv, va fi un dezastru".

"Ține de statul ăsta să fie reformat"

Dacă din punctul de vedere al moderatorului Alecu Racoviceanu, "un vot al modernității", find un miracol că basarabenii au rezistat campaniilor de dezinformare rusești, clujeanul Octavian Hoandră a punctat că UE "nu are timp, chef și bani să sprijine" Republica Moldova. Totuși, bani sunt, a remarcat gazda emisiunii. Pentru Florian Bichir, "UE a fost ca o sirenă. M-a bucurat victoria asta nespus, dar mi-e tare frică de promisiunile astea. Ține de statul ăsta să fie reformat".

Видео Miza reală a alegerilor din Republica Moldova. "Dacă nu vin banii UE, va fi un dezastru канала EVZ Capital
Показать
Комментарии отсутствуют
Введите заголовок:

Введите адрес ссылки:

Введите адрес видео с YouTube:

Зарегистрируйтесь или войдите с
Информация о видео
12 июля 2021 г. 21:55:55
00:04:56
Другие видео канала
Are cea mai înaltă plantație de viță-de-vie din MoldovaAre cea mai înaltă plantație de viță-de-vie din MoldovaVox populi: Cum văd alegătorii noua opoziție parlamentară?Vox populi: Cum văd alegătorii noua opoziție parlamentară?Pe lângă bani de la PSD, Tudor Chirilă este dispus să înghită și gunoaiePe lângă bani de la PSD, Tudor Chirilă este dispus să înghită și gunoaieAlegeri prezidențiale Moldova. Rezultatele oficiale confirmă: Maia Sandu va fi noul președinteAlegeri prezidențiale Moldova. Rezultatele oficiale confirmă: Maia Sandu va fi noul președinteA treia doză, a treia cale și dilema lui Cîțu. „Heirupismul legat de vaccinare s-a mai domolit"A treia doză, a treia cale și dilema lui Cîțu. „Heirupismul legat de vaccinare s-a mai domolit"UN SOCIALIST ȘI-A TRAS DRUM PÂNĂ ÎN POARTĂUN SOCIALIST ȘI-A TRAS DRUM PÂNĂ ÎN POARTĂМолдова выбрала прозападный курс: что это значит для урегулирования конфликта в Приднестровье?Молдова выбрала прозападный курс: что это значит для урегулирования конфликта в Приднестровье?DUPĂ ALEGERI, MAIA SANDU A MERS LA FĂLEȘTIDUPĂ ALEGERI, MAIA SANDU A MERS LA FĂLEȘTIAlegeri Republica Moldova. Peste 86% din diaspora a votat pentru partidul Maiei SanduAlegeri Republica Moldova. Peste 86% din diaspora a votat pentru partidul Maiei SanduPOLIȚIA de frontieră ne AMENDEAZĂ pentru că suntem pe teritoriul Republicii Moldova.POLIȚIA de frontieră ne AMENDEAZĂ pentru că suntem pe teritoriul Republicii Moldova.Revenirea noastră definitiv în Moldova ❤❤❤❤🙏🙏🙏🙏🙏Revenirea noastră definitiv în Moldova ❤❤❤❤🙏🙏🙏🙏🙏România a ratat unirea cu Moldova. "Senatul american o încuviințase". Omul din spatele eșeculuiRomânia a ratat unirea cu Moldova. "Senatul american o încuviințase". Omul din spatele eșeculuiMoldova, felicitată de ţările vecine după alegerile parlamentare anticipateMoldova, felicitată de ţările vecine după alegerile parlamentare anticipate„Cine vine la noi?”: Poeta Maria Liviţchi„Cine vine la noi?”: Poeta Maria LiviţchiMinutul post-electoral, cu Vasile Botnaru: „De câte ori merge ulciorul după apă, fără să crape”Minutul post-electoral, cu Vasile Botnaru: „De câte ori merge ulciorul după apă, fără să crape”Dorim tuturor să nu întârzie la meci 😁Dorim tuturor să nu întârzie la meci 😁Cât va fi nota de plată pentru Roșia Montană? „Foarte mulți tineri s-au lăsat sponsorizați de Soros"Cât va fi nota de plată pentru Roșia Montană? „Foarte mulți tineri s-au lăsat sponsorizați de Soros"Cel puțin jumătate din pensii vor crește după recalculare, potrivit președintelui Casei NaționCel puțin jumătate din pensii vor crește după recalculare, potrivit președintelui Casei Națion"Dosare de presă" cu FIorin Chirculescu. Un medic devotat omului, cu pană de scriitor"Dosare de presă" cu FIorin Chirculescu. Un medic devotat omului, cu pană de scriitorVarianta feminină a păcăliciului Dacian Cioloș este chiar soția lui, ValérieVarianta feminină a păcăliciului Dacian Cioloș este chiar soția lui, Valérie
Яндекс.Метрика