Загрузка страницы

IUBIRE DIVINĂ PE PĂMÂNT

Iubire Divină pe Pământ…
De către Mihaela Marinaș
Publicat de Mihaela Marinaș

”Împreună am desființat cuvântul rutină, pentru că mi-a reinventat viața și pentru că a dat un nou sens existenței mele! Îl iubesc pentru că, prin felul lui de a fi și prin iubirea lui, a reușit să lumineze și să scoată la iveală cea mai frumoasă parte din mine, mi-a făcut cea mai frumoasă invitație la iubire, m-a sălășluit în sufletul lui pentru totdeauna! El este ACASĂ.
Alături de el sunt capabilă de cele mai frumoase acte de iubire, sunt capabilă de cele mai profunde și mai nobile sentimente, sunt capabilă să mă reinventez ca suflet, ca om, ca ființă, sunt capabilă să mă dăruiesc total cu trup și suflet, sunt capabilă să simt, să dăruiesc din preaplinul meu, sunt capabilă să trăiesc, sunt capabilă să spun cele mai frumoase cuvinte, sunt capabilă să iubesc până la ardere, sunt capabilă sa reinventez lumi, sunt capabilă de lucruri pe care nu mi le-am imaginat niciodată, sunt capabilă să fiu eu, cea care sunt cu adevărat, fără să mă scuz, fără să mă justific.
Alături de El, mi-am regăsit o parte din universul meu demult pierdut, o parte din liniștea mea, din existența mea. Știu că El este o parte din mine pe care, probabil, doar neființa o va redefini altfel. El este sufletul meu, existența mea, este lumină, înțelegere, înțelepciune, este dragoste, este iubire, este sfințire.
Îl iubesc pentru că este El. Acum este plecat pentru o vreme în căutare de sine, desăvârșire de inimă și întregire de suflet. Îl voi aștepta mereu în spațiul inimii mele, acolo unde va rămâne pentru eternitate neatins, curat și sacru – Sufletul meu Geamăn.”

Sursa prezentării:
https://www.damaideparte.ro/spiritualitate/iubire-divina-pe-pamant/

Muzica: Nasser Cheshmazar – ”Rising”
https://www.youtube.com/watch?v=jV-OrpUv7OY

Видео IUBIRE DIVINĂ PE PĂMÂNT канала Condor C
Показать
Комментарии отсутствуют
Введите заголовок:

Введите адрес ссылки:

Введите адрес видео с YouTube:

Зарегистрируйтесь или войдите с
Информация о видео
6 июля 2019 г. 16:48:11
00:13:37
Яндекс.Метрика