Загрузка страницы

Numerologie cu Anatol Basarab - Partea 2

Astăzi, joi 29 octombrie 2020, avem plăcerea de a-l avea invitat în studio pe Anatol Basarab, într-o discuție despre Numerologie.
Anatol Basarab este fondator al Asociației Numerologilor din România, este specialist psiholog în consiliere pedagogică și educațională, cu studii aprofundate de parapsihologie, numerolog recunoscut internațional pentru exactitatea analizelor sale, autor al unor tehnici psiho-energo-informaţionale cu aplicabilitate în domeniul psihologiei şi al dezvoltării personale.
A fost implicat în diverse proiecte de analiză a situației migraționale. Din 2001 este membru OSHO,
Academy of Initiation din India. În Rusia a lucrat cu echipele care au pregătit astronauţii pentru
călătoriile spaţiale. Este autorul bestseller-urilor „Proprietarul Galaxiei”, „Viaţa care ne trăieşte”, „Numerologia în viaţa fiecăruia” și, alături de Adriana Nicolae, semnează volumul „Anul devenirii tale”. Dorința de a-și ajuta semenii și de a le împărtăși cunoștințele sale îl îndeamnă spre scris și organizarea de numeroase cursuri și conferințe de numerologie și pe teme complexe de psihologie.
A fost invitat, de-a lungul anilor, la numeroase televiziuni, iar emisiunile sale pot fi urmărite pe canalul său de youtube. De peste 20 de ani, Anatol Basarab îi îndrumă și pregătește pe toți cei interesați de extinderea conștiinței și de îmbunătățirea calității vieții, devenind un nume de referință în domeniu și un model de mentalitate de învingător.

--- NE PUTEȚI SUSȚINE PRIN DONAȚII FOLOSIND LINK-ul DE MAI JOS ---
►Patreon: https://www.patreon.com/deviiconstient

--- DETALII CONTACT INVITAT ---
►Facebook: https://www.facebook.com/AnatolBasarab.ro
►Linkedin: https://ro.linkedin.com/in/anatol-basarab-a1583b46
►Website: https://www.facebook.com/AsociatiaNumerologilor.ro/
►Mail: office@anatolbasarab.ro
►Telefon: +40.754.347.534

--- LINK-URI UTILE ---
►Website: http://deviiconstient.ro/
►Facebook: https://www.facebook.com/deviiconstient
►Comunitatea Facebook: https://www.facebook.com/groups/deviiconstient
►Linkedin: https://www.linkedin.com/company/deviiconstient/
►reddit: https://www.reddit.com/r/deviiconstient
►Instagram: https://www.instagram.com/devii.constient/
►Podcast Soundcloud: https://soundcloud.com/devii-constient

---ECHIPA---
►Producător - Codruț Ispășoiu: https://www.instagram.com/codrut.ispasoiu/
►Producător - Irina Mîsu: https://www.instagram.com/irinamisu/
►Prezentatoare - Ioana Costicea: https://www.instagram.com/ioana.costicea/
►Producție video - One Finger Production: https://www.instagram.com/onefingerproduction/
►Post editare video - Vortex: https://www.instagram.com/vortex_thearchitect/
►Machiaj - Mardale Beauty: https://www.instagram.com/mardale.beauty/

Data înregistrării: 17 OCTOMBRIE 2020

00:00 - Intro
00:09 - Cum ne ajuta numerologia si astrologia in evolutie?
04:25 - Exista liber arbitru?
12:30 - Eudecam si ne folosim gandirea realista
16:59 - Relatia de cuplu, barbatul si femeia
23:36 - Despre manipulare, frica, putere
26:00 - Educatia sexuala, educatie sociala, familie, copii
38:15 - Asociatia numerologilor - misiune
48:03 - Mesaj pentru ascultatori

#DeviiConștient #Numerologie #CongresulNumerologilor

Видео Numerologie cu Anatol Basarab - Partea 2 канала Devii Conștient
Показать
Комментарии отсутствуют
Введите заголовок:

Введите адрес ссылки:

Введите адрес видео с YouTube:

Зарегистрируйтесь или войдите с
Информация о видео
29 октября 2020 г. 12:15:00
00:57:02
Яндекс.Метрика