Загрузка страницы

CLUJ, Instrumentisti bihoreni XXII, Hididișii din Luncsoara, BH, 2005

Cercetarea muzicală sistematică desfășurată în Bihor în perioada mai-august 2005 cu scopul de a aduna materiale filmate autentice, bazate pe realitatea oferită de timpurile actuale, ce urmau să susțină în fața unei prestigioase comisii academice un interesant subiect de doctorat în muzică tradițională, ne-a îndrumat pașii spre locuri nestrăbătute și nestudiate în ultima vreme de specialiști, în care, nu fără a întâmpina dificultăți, se mai putea asculta încă muzică bihoreană în forme arhaice, neprelucrate.
Instrumentiștii înregistrați cu acest prilej s-au dovedit unici și nu pot decât să le adresez cuvinte de laudă pentru repertoriul muzical păstrat nealterat și dezvăluit în fața camerei de filmat, un repertoriu local compus din jocuri vechi, încărcate de o bogăție sonoră nemaîntâlnită, cu forme arhitectonice caracteristice unui folclor muzical bine structurat și deosebit de frumos ornamentat, caracterizat prin comparație cu alte culegeri, ca fiind mai puțin atins de trecerea timpului, de schimbarea istoriei și a generațiilor, de cea a conceptelor și mai ales, de utilizarea pe scară largă a aparaturii electronice și de comunicație, astăzi la îndemâna oricui.
În seria filmelor “hididișilor” din Bihor, veți viziona așadar, scene nemaivăzute și vă veți transpune ușor în ipostaza cercetătorului de folclor incântat de prestația actanților săi și mâhnit totodată de dispariția treptată a acestui gen amator de manifestare artistică, înlocuit subtil de categoria instrumentiștilor școlați, tehnicieni desăvârșiți ai instrumentelor muzicale, ce oferă mereu spectaculoase apariții publice.
Pun la dispozitia dumneavoastră aceste filme, in semn de respect pentru cei care mi-au dezvăluit și reconfirmat frumusețea folclorului bihorean, pentru faptul că doar cu ajutorul lor am ajuns astăzi să ne bucurăm, să cunoaștem și să prețuim adevăratele piese de patrimoniu bihorean, incontestabile nestemate pe care aceștia ni le-au oferit în dar, pentru veșnicie.

Dr. Mircea Cîmpeanu
Cluj-Napoca, 2014

Видео CLUJ, Instrumentisti bihoreni XXII, Hididișii din Luncsoara, BH, 2005 канала Mircea Cîmpeanu
Показать
Комментарии отсутствуют
Введите заголовок:

Введите адрес ссылки:

Введите адрес видео с YouTube:

Зарегистрируйтесь или войдите с
Информация о видео
26 июля 2014 г. 0:53:01
00:06:59
Яндекс.Метрика