Загрузка страницы

Reporterii | Despre un recensământ care va spune și „câți suntem”, și cum suntem, numai că la anul

#podcastmoldova #recensământ2024 #reporterii #moldova

Recensământul populației și locuințelor a reușit să-i surprindă pe unii, pe alții să-i bine dispună, iar pe alții să-i irite. În noul episod din Reporterii, vorbim despre cum a decurs până acum acest eveniment care se ține o dată la zece ani și care intră astăzi în a treia săptămână.

Întrebările de tipul unde ați fost la miezul nopții de 7-8 aprilie sau cât de mult ați muncit săptămâna trecută, din ce vă este construită casa și unde aveți baia, ce naționalitate aveți și unde au plecat vecinii de le-a rămas casa părăsită par la prima vedere bizare.

Dar aceste întrebări din chestionarul recensământului sunt gândite să dea guvernului o idee despre „câți suntem”, vorba lui Oleg Cara, directorul Biroului Național de Statistică, adică să arate câți locuitori reali are R. Moldova, cine sunt aceștia ca venituri, educație, etnie, unde locuiesc și în ce condiții își duc traiul și așa mai departe.

În teorie (și în promisiunile premierului Dorin Recean), recensământul trebuie să ajute guvernul să-și formuleze politicile de dezvoltare pe baza datelor colectate.

Aceasta nu înseamnă că recenzorul trebuie să vină acasă la om și să-l întrebe oare ce politică trebuie să aibă guvernul în domeniul infrastructurii. Recenzorul îl întreabă pe om altceva - dacă merge zilnic la lucru în altă localitate decât cea în care locuiește. Iar dacă mulți oameni într-o anumită zonă spun că da, atunci este clar că îmbunătățirea drumurilor și transportului public în acea zonă este necesară și poate chiar stringentă.c

Recensământul a început pe 8 aprilie și se va încheia pe 7 iulie, iar Biroul Național de Statistică spune că îi va lua până în decembrie 2025 să sistematizeze și proceseze datele. Abia atunci va da publicității un tablou complet. Cine poate spune ce guvern va fi la putere atunci în R. Moldova și dacă răspunsurile oamenilor la recensământ vor influența pe bune politicile guvernului?

Dar recensământul este și o ocazie rară pentru oricine să ia o pauză de gândire și să reflecte asupra propriei situații, să se întrebe cine este, ce viață și-a construit și în ce condiții își duce traiul, de cine și de ce este înconjurat și cum vrea să-și vadă viitorul. Dacă nu influențează politica guvernului, aceste reflecții pot ajuta fiecare om să vadă limpede ce are de făcut la locul lui pentru a-și îmbunătăți viața proprie și viața celor din jur.

🎧 Ne puteți asculta și pe:
• Apple Podcast: http://bit.ly/3LeAZPX
• Spotify: https://bit.ly/3vjcbkb
• YouTube: https://bit.ly/3lpA8Rr

Nu uitați să vă abonați! 🙏

***
✔️ Abonați-vă la Europa Liberă pe rețele sociale:
Facebook - https://www.facebook.com/europalibera.org
Telegram - https://t.me/europaliberaru
Instagram - https://www.instagram.com/europalibera/
Odnoklassniki - https://ok.ru/group/52203659460797

🌐 Accesați site-ul nostru pentru cele mai proaspete știri și reportaje - https://moldova.europalibera.org/

📜 Ne bucurăm că participați la dezbaterile noastre și scrieți comentarii, dar vă rugăm să respectați câteva reguli:

1. Nu vrem să limităm în nici un fel libertatea de gândire și exprimare, dar ne rezervăm dreptul de a șterge din forum afirmații care pot avea consecințe juridice, care sunt defăimătoare, obscene, indecente, abuzive, violente, pornografice, amenințătoare, discriminatoare, care îndeamnă la ură sau sunt ilegale.
2. Forumul de dezbateri nu poate fi utilizat în scopuri comerciale.
3. Nu postați, cu bună știință, nici un material care ar putea reprezenta o încălcare a dreptului de autor.
4. Comentariile trebuie să fie, în cea mai mare parte, în limba română și rusă.

Видео Reporterii | Despre un recensământ care va spune și „câți suntem”, și cum suntem, numai că la anul канала Europa Liberă Moldova
Показать
Комментарии отсутствуют
Введите заголовок:

Введите адрес ссылки:

Введите адрес видео с YouTube:

Зарегистрируйтесь или войдите с
Информация о видео
22 апреля 2024 г. 16:26:37
00:38:02
Другие видео канала
HR по-американски: в сельских школах США — острый дефицит учителейHR по-американски: в сельских школах США — острый дефицит учителейBRINK OF EXISTENCE - the forgotten people in small villages of MoldovaBRINK OF EXISTENCE - the forgotten people in small villages of MoldovaКак выброшенные маски вредят природеКак выброшенные маски вредят природеAsta-i meseria mea: Teodor Obadă, paleontologAsta-i meseria mea: Teodor Obadă, paleontolog«Бивневая лихорадка»: жизнь промысловиков Якутии«Бивневая лихорадка»: жизнь промысловиков ЯкутииМать двоих детей заявила об изнасиловании, а милиция закрыла делоМать двоих детей заявила об изнасиловании, а милиция закрыла дело„Eu neapărat voi câștiga!” Povestea unei sportive nevăzătoare„Eu neapărat voi câștiga!” Povestea unei sportive nevăzătoare„Agricultură la pământ” | „Pur și Simplu, Moldova”„Agricultură la pământ” | „Pur și Simplu, Moldova”Конец капитализма и глобализации. Повестка форума в ДавосеКонец капитализма и глобализации. Повестка форума в ДавосеNoua generație de zimbri din Pădurea DomneascăNoua generație de zimbri din Pădurea DomneascăLaboratorul social | Psihologia umorului: Ce spun glumele pe care le facem despre noiLaboratorul social | Psihologia umorului: Ce spun glumele pe care le facem despre noiИз чего в Кыргызстане делают национальный инструмент комузИз чего в Кыргызстане делают национальный инструмент комузЭкзопланеты и «тёмная материя»: Нобель по физикеЭкзопланеты и «тёмная материя»: Нобель по физикеПредвыборная геометрия УкраиныПредвыборная геометрия УкраиныDe ce oamenii nu se simt capabili să schimbe ceva în jurul lor?De ce oamenii nu se simt capabili să schimbe ceva în jurul lor?Dincolo de știri | Bulboaca ce desparte guvernarea de opozițieDincolo de știri | Bulboaca ce desparte guvernarea de opozițieApar tot mai multe tehnici și mărțișoare noi. „Depinde mult de fantezia omului”Apar tot mai multe tehnici și mărțișoare noi. „Depinde mult de fantezia omului”Numărătoarea cerbilor în rezervația naturală „Plaiul Fagului”Numărătoarea cerbilor în rezervația naturală „Plaiul Fagului”«Экология против капитализма»: мировые СМИ и форум в Давосе«Экология против капитализма»: мировые СМИ и форум в ДавосеMedic de familie la sat: „Suntem tineri, vrem să lucrăm, dar păcat că ne plângem pe lipsa de bani”Medic de familie la sat: „Suntem tineri, vrem să lucrăm, dar păcat că ne plângem pe lipsa de bani”Как в Новосибирске появился уникальный дом из соломыКак в Новосибирске появился уникальный дом из соломы
Яндекс.Метрика