Nicu și Dana Wagner - VOI REZIDI ALTARUL
1. Îngenuncheat, cu fața-n palme, cu sufletul îndurerat,
Regret cu lacrimi ziua-n care, pe căi străine am plecat,
Când tremurând de neștiință, trecând al răului hotar,
Am transformat într-o ruină al rugăciunii sfânt altar.
R1: Atunci splendoarea părtășiei și focul dragostei s-a stins
În locul care prin credință întotdeauna am învins.
A venit ploaia necredinței într-un adevărat șuvoi,
Acoperind pietrele sfinte cu al păcatului noroi.
2. O, Tată Sfânt, Te rog ascultă durerea unui fiu pierdut
Și dă-mi din nou puterea sfântă și dragostea de la'nceput!
Primește-mă în legământul făgăduinței cum am fost,
Căci fără Tine, Doamne, viața în lume n-are niciun rost!
R2: Voi ridica din nou altarul pierdut cândva, pe-același loc,
Iar Tu să-mi pui, ceresc Părinte, pe-altar al dragostei sfânt foc!
Și prima jertfă închinată Ție, puternic Dumnezeu,
Pe-altarul sfânt al rugăciunii în umilință voi fi eu.
3. Doamne, stârpește răutatea din inima mea zi de zi
Și umple-mă de-ngăduință, pe frații mei să-i pot iubi!
Cu mâini curate totdeauna să mă pot Ție închina,
Și orice gând, vorbă sau faptă, să fie doar spre slava Ta!
R3: Nu vreau să mai domnească-n mine eul meu vechi și păcătos,
Căci Domn pe veci al vieții mele de astăzi este doar Hristos!
Voința mea, chiar de-ar ajunge cenușă spulberată-n vânt,
În mintea mea va fi stăpână puterea Duhului Tău Sfânt.
4. Eu nu mă mai despart vreodată de-al rugăciunii sfânt altar
Căci doar aici îmi dai credință, să-mi fac comori cerești de Har
O, Tatăl Bun, din cer trimite în dar răspuns la rugăciuni,
Și-n voia Lui Și-arată Slava, vorbind prin semne și minuni.
R4: /:Eu I-am simțit apropierea, când prin credință mi-a iertat
Trecutul meu plin de păcate și trupul mi l-a vindecat.
Cum aș putea să uit iubirea celui mai mare Dumnezeu,
Ce cândva sus, pe lemnul crucii, Și-a dat viața-n locul meu! :/
Видео Nicu și Dana Wagner - VOI REZIDI ALTARUL канала Hutan Iosif

Показать
Комментарии отсутствуют
Информация о видео
Другие видео канала
Nicu Wagner si sotia :Colaj de cântării ce iti va mangaia inima : NOU!Nicu Wagner - Traim momente sfinte de dulce partasieNicu Wagner - Voi rezidi altarulNICU WAGNER COLAJ CU MUZICA CRESTINA PRIN DUHUL SFANTMaria si Nicoleta -Doua surori nevazatoare - Doamne vin si ingenunchezFrații Bălan și Sfara - Aș vrea Isuse scump să fiu ca TineDialog cu NICU WAGNERIoanid Netbai - Ierusalim cetatea mea [Video oficial]Doamne ești atât de aproape, toate spun ca vei veni...Grup Surori-KitchenerNicu Wagner cu familia: Voi rezidi altarul - Îngenuncheat, cu fața-n palmeDe-atatea ori am vazut bratul TauManu Negrea - Tu dormi liniștit între valuri...N-am pe nimenea sub cer - Puiu Chibici și SperanțaNicu Wagner - Opreste Doamne incercareaNicu Wagner si sotia: Ţi-am cunoscut iubireaGeorge Vartej...Când El vorbeşteMi-asa de dor Isuse - Speranța și Prietenii vol. 19Când seninul mi de stinge Familia MafteiNicu Wagner - Lucrurile care trebuiau sa ne uneasca ne-au despartit | PREDICA 2021