Загрузка страницы

Vizitele regelui Mihai în Basarabia

vizitele regelui Mihai în Basarabia
sursa: PrimeTV
În timpul vieţii, Regele Mihai a păşit de cinci ori pe actualul teritoriu al Republicii Moldova. Ne-a onorat cu prezenţa la sărbători religioase sau la evenimente importante când au fost comemoraţi ostaşii români căzuţi în lupta pentru eliberarea Basarabiei.

Monarhul a devenit cetăţean de onoare al satului Ţiganca, iar cei care au avut norocul să-l cunoască spun că Regele a iubit mult acest pământ, dar şi mai mult a iubit oamenii de aici pe care îi considera adevăraţi români.

În data de două iunie 1935 principele moştenitor Mihai, în vârstă de 13 ani vine pentru prima dată în Basarabia alături de tatăl său Regele Carol al II-lea unde participă la sfințirea Catedralei "Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena" de la Bălţi. În următoarele zile ei vizitează Chişinăul, după care merge să vadă conacul Manuc Bey de la Hânceşti.

Peste cinci ani, în data de şase ianuarie 1940, principele Mihai şi Regele Carol al II-lea vin la Chişinău pentru a fi alături de basarabeni în ziua sărbătorii Botezului Domnului.

În toamna anului 1941, deja în calitate de rege, Majestatea Sa Mihai I participă la inaugurarea cimitirului de la Ţiganca, unde au fost înhumaţi în nouă gropi comune peste 1.000 de soldaţi români. La eveniment au participat şi zeci de elevi de pe cele două maluri ale Prutului printre care şi Violeta Ţăruş care pe atunci avea doar nouă ani. Femeia îşi aminteşte cu mari emoţii momentul când l-a văzut pentru prima dată pe regele Mihai.

"Era frumos, tânăr, el a fost un om deosebit, faţă de toată lumea, ne-o plăcut. A dat mâna cu noi, cu şcolarii, ne-o întâmpinat ne-o vorbit frumos. Au aplaudat oamenii Doamne fereşte, multă lume a fost", a spus locuitoarea satului Ţiganca, Violeta Ţăruş.

Peste un an, în data de 31 octombrie 1942, Regele Mihai participă alături de mama sa Regina Elena la inaugurarea Catedralei Mitropolitane din Chișinău.

Abia peste 65 de ani, pentru a cincea şi ultima dată, Regele Mihai trece din nou Prutul în data de întâi iunie 2006 şi ajunge din nou la Ţiganca, vizitând pentru prima dată statul Republica Moldova. Suveranul a participat în calitate de oaspete de onoare la ceremonia de inaugurare oficială a Cimitirului de Onoare românesc de la Ţiganca. Printre miile de oameni care au participat la eveniment a fost aceeaşi Violeta Ţăruş.

"Mai în vârstă, mai trecut oleacă, mai nu cum era. Mai puţin a vorbit. Un om aşa de vârf ca să îl vezi şi să fie aşa omenos, să vorbească cu lumea, tare interesant. Ne pare rău că a plecat dintre noi, dintre lume. Aşa om noi nu mai avem în timpul de faţă", a spus locuitoarea satului Ţiganca, Violeta Ţăruş.

Securitatea Regelui Mihai pe parcursul evenimentului a fost asigurată de Serviciul Pază şi Protecţie de Stat. Iurie Nadulişneac îşi aduce aminte că monarhul a venit la volanul propriei maşini.

"Singur, iată la vârsta ceea mergea cu viteză excesivă, chiar m-am mirat – cum așa om la 86 de ani cu așa viteză merge liber, dar se vede, când șede în mașină, se vede că e Rege. Se cunoștea – înalt, simplu, onest", a spus fostul angajat SPPS, Iurie Nadulişneac.

Monarhul a trecut atunci prin mulţime şi i-a salutat pe toţi cei prezenţi. Regele Mihai a acceptat să facă şi o poză de grup.

"Este o fotografie cu Regele Mihai. Unica poză, care am făcut noi în Moldova. Și mi se pare că nimeni n-are așa fotografie. Suntem foarte mândri că am făcut așa fotografie cu un om foarte renumit în lume", a spus fostul angajat SPPS, Iurie Nadulişneac.

Видео Vizitele regelui Mihai în Basarabia канала pavel munteanu
Показать
Комментарии отсутствуют
Введите заголовок:

Введите адрес ссылки:

Введите адрес видео с YouTube:

Зарегистрируйтесь или войдите с
Информация о видео
28 декабря 2017 г. 20:39:47
00:08:35
Яндекс.Метрика