Загрузка страницы

DEZASTRUOASA POLIȚIE ȘI JANDARMERIE ROMÂNĂ

Cred că sunteți în asentimentul meu atunci când spun că nu mai avem nici o bază în organele de ordine din România, ceea ce va duce, progresiv, dar repede, la un conflict deschis între acestea și populație.
În loc să fie ajutor pentru populație, poliția și jandarmeria s-au transformat în agenții terorii și ai deznădejdii. Dacă știu să intervină asupra unor oameni nevinovați care uneori pur și simplu uită să poarte această blestemată mască sau o poartă puțin necorespunzător, atunci când au de-a face cu cazuri în care intervenția lor ar fi vitală sau salvatoare, se dovedesc nepricepuți, fricoși și incompetenți. Da, nu avem nici o bază în organele de ordine din România, ceea ce va duce, progresiv, dar repede, la un conflict deschis între acestea și populație.
Filmulețul realizat de mine , prin compilarea unor scene reale surprinse mai ales de cetățeni obișnuiți cu telefoanele mobile și prin inserarea unor comentarii proprii pe marginea unora dintre aceste scene, are menirea de a dovedi impasul prin care trec polițiștii și jandarmii, ce par efectiv a trăi într-o realitate paralelă și care își pierd discernământul și luciditatea cu o viteză amețitoare!
Faptul că noi acceptăm, cu atâta nonșalanță, abuzurile lor tot mai dese la adresa noastră, mă face să cred că nu avem nici măcar nivelul de conștiință, sau de decență, al unor simpli țărani precum Horea, Cloșca și Crișan, care, respectându-și propria demnitate, au ieșit să își revendice drepturile de om și nu de altceva, cu coasele și secerile. Așa să fie oare? Voi veți dovedi dacă da sau nu.

Видео DEZASTRUOASA POLIȚIE ȘI JANDARMERIE ROMÂNĂ канала Michael Grecu:Astrologie-Psihoterapie-Vindecare
Показать
Комментарии отсутствуют
Введите заголовок:

Введите адрес ссылки:

Введите адрес видео с YouTube:

Зарегистрируйтесь или войдите с
Информация о видео
12 марта 2021 г. 16:06:10
00:45:46
Яндекс.Метрика