AVERTISMENTUL psihologilor privind PERICOLUL desenelor animate
Multe dintre desenele animate care, la prima vedere, par inocente, ascund un pericol real pentru copii. Acestea îi pot influența să devină agresivi sau chiar să-și deformeze comportamentul sexual. O spun psihologii, care trag un semnal de alarmă și solicită implicarea urgentă a autorităților. De multe ori, părinții nici nu conștientizează un asemenea pericol și cred că desenele animate îi ajută pe copiii lor să se dezvolte.
Pentru a înțelege mai bine prin ce se manifestă influența negativă a desenelor animate asupra psihicului copilului, am mers într-o familie care are copii mici.
"A apărut un fel de iritare, agresivitate la copii. Nu înțelegeam inițial de unde, apoi urmarind desenele animate împreuna cu ei am depsitat că anume asta este cauza", a spus Viorica Oboroceanu, mama copiilor.
Drept urmare, mama copiilor a început să aleagă minuțios desenele animate pentru copiii ei: "Apelez la Internet, caut ceva instructiv. Când găsesc un desen animat îl privesc împreună cu ei".
Ce se întâmplă în industria desenelor animate și unde au dispărut poveștile inocente de altădată?
"Cât de mult nu ar dori producătorii să facă ceva frumos sau perfect moral, în același timp ei înțeleg că orice film trebuie să acopere cheltuielele de producție. Acest lucru are un anumit preț în a ceda pe alocuri înțegând că va avea priză", a explicat Eugen Frimu, director studio de animație.
Potrivit psihologilor, vizionarea unor desene animate ar putea avea consecințe mult mai grave asupra copiilor decât apariţia unei agresivităţi exagerate sau a stării de anorexie.
"Avem personaje fără sex, adică un erou care nu este nici băiat, și nici fată. Un alt exemplu de personaj periculos din desenele animate: un erou masculin care manifestă un comportament specific sexului opus. Aici vorbim despre o distorsionare a comportamentului ce ţine de identitatea de gen", a precizat Tatiana Cozman, psiholog.
Deocamdată, în Moldova nu au fost realizate studii cu privire la timpul pe care minorii îl petrec în fața televizorului. Însă, dacă e să credem datelor obținute de specialiștii români, atunci majoritatea copiilor sunt dădăciți de televizor, în medie, câte trei ore pe zi.
"Adultul în primul rând trebuie sa fie informat și deținând aceasta informație să-și poată proteja copilul. Atâta timp cât există un post acreditat, recunoscut cu o expertiză internațională, acest post este legal şi nu avem de ce să ne facem griji", a subliniat Mariana Onceanu-Hadârcă, membru CCA:
Recent, la CCA, în premieră, a fost depusă o sesizare din partea unui părinte legată de conținutul negativ al unor desene animate difuzate de unul dintre posturile retransmise pe teritoriul țării.
Sursa: http://www.publika.md/pericol-real-pentru-copii--avertismentul-psihologilor-privind-desenele-animate-video_2181191.html
Видео AVERTISMENTUL psihologilor privind PERICOLUL desenelor animate канала Cezar Salagor

Показать
Комментарии отсутствуют
Информация о видео
Другие видео канала
Cartea ”Vladimir Putin și Eurasia” - lansată la CHIȘINĂUFilmul de scurt metraj ”Быть” [A fi] Subtitrat în română (12+)Conferință duhovnicească Sfinții Închisorilor la Chișinău (4)Conferință duhovnicească Sfinții Închisorilor la Chișinău (6)Conferință duhovnicească Sfinții Închisorilor la Chișinău (5)Conferință duhovnicească Sfinții Închisorilor la Chișinău (1)Conferință duhovnicească Sfinții Închisorilor la Chișinău (3)Agresiunea virtuala.aviFestivalul pescarilor de la RîșcaniPostul ca ajutor în lucrarea rugăciunii și a trezviei duhovnicești - Petru PruteanuConferință duhovnicească Sfinții Închisorilor la Chișinău (2)The_Illuminatis_Bush_brother_of_deth.aviVIDEO - Ninge în ajun de Dragobete - Chișinău 2019Время Синдбада: Почему что бы зашишать закон, нам приходится его нарушать?Bunica mea Ana Salahor La cei 88 de ani ai ei ea nu uita ca sa nascut romancaÎndemnul Patriarhului Daniel pentru episcopii din Mitropolia BasarabieiПастырь - Христос Анести \ Christ is risen \ Χριστὸς ἀνέστηBoboteaza: Troparul Botezului Domnului Nostru Iisus HristosMiscarea LegionaraDesene animate: Vasilica, cel mai mic spiriduș (în limba română)Felix si Otilia