REGELE DECEBAL, Ep. 5 - Războiul care a distrus Dacia
Așa cum ați aflat din episodul anterior, după multe lupte și pierderi masive de vieți omenești, Traian îl învinge pe Decebal în războiul purtat în anii 101-102 și îl constrânge să semneze condițiile unei păci umilitoare.
Nu doar că Decebal a trebuit să cedeze teritorii și să plătească o sumă foarte mare în aur, ca despăgubire de război, dar, pentru a garanta pacea, a fost nevoit să își dea și unul dintre fii lui Traian, garanția supremă pentru menținerea acesteia. Nerespectarea tratatului ar fi dus imediat la executarea fiului regelui geto-dac.
Împreună cu domnul profesor dr. Mihai Popescu, în acest episod din serialul REGELE DECEBAL vom spune povestea evenimentelor care s-au petrecut de la pacea din anul 102, până la sfârșitul celui de al doilea război cu Traian, încheiat dramatic pentru geto-daci în anul 106.
Vizionare cu folos!
Serialul REGELE DECEBAL este realizat cu suportul Editurii Sens, al Centrului Metropolitan de Educație și Cultură "Ioan I. Dalles" și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
Daniel Roxin
https://daniel-roxin.ro/
Видео REGELE DECEBAL, Ep. 5 - Războiul care a distrus Dacia канала Daniel Roxin - Istorie

Показать
Комментарии отсутствуют
Информация о видео
Другие видео канала
REGELE DECEBAL, Ep. 6 - Comorile Dacilor și impactul lor asupra RomeiLimba Burushaski din Himalaya este înrudită cu româna. Cum este posibil? (Teoria romanizării Ep.6)Blestemul lui Decebal şi moartea lui Traian. Lucruri stranii relatate de biografii Împăratului...Războiul Troian, Pelasgii și Tracii. Lucruri nebănuite...Sarmizegetusa Regia - Când și Cum a fost construită? (Viața lui Deceneu, Ep. 5)Lucruri puțin cunoscute despre CUZA și Unirea din 1859„Moartea” dacilor, „Învierea” lui Traian și Școala Ardeleană (Teoria falsă a romanizării, Ep.4)Tracii, Istorie AscunsaTRANSILVANIA, ISTORIE FURATĂ - Film documentar (RO/EN)Regele Decebal, Ep.1 - Ascensiunea politică și militară"Sufletul național" și conexiunea cu rădăcinile istorice (cu Dan Puric și Daniel Roxin)Dacii - Adevăruri tulburătoare (Film documentar)Legatura Incredibila Dintre Daci Si Vechiul TestamentProiectul DACIA UNITĂ. Află ce este și ce face!Enigmaticele Tăblițe de la Sinaia - Informații noiRegele Decebal, Ep. 7 - Traian îi omagiază pe Daci, la RomaAhile Pelasgul. Insula lui Ahile de la Gurile DunăriiREGELE DECEBAL, Ep. 2 - Războaiele cu Domițian, Împăratul RomeiEpoca lui Stefan cel Mare - despre viața și faptele marelui voievod