Загрузка страницы

Reuniune doar cu trap la Hipodrom

Duminică, 12 august, Hipodromul Ploieşti va găzdui o nouă reuniune hipică oficială, având ca principal punct de atracţie cursa semiclasică „Premiul Agriculturii”. Vor fi patru curse de trap în program, dar şi o întrecere a poneilor, care, cu siguranţă, va face din nou deliciul spectatorilor. Reuniunea va fi deschisă de „Premiul Kind”, la ora 10.30, va continua cu „Premiul Kinta”, cu main event-ul „Premiul Agriculturii”, apoi va avea loc întrecerea poneilor şi va fi închisă de „Premiul Komediant”. Pentru prima dată, după o lungă perioadă, nu vor mai avea loc şi curse de galop. Asta pentru că între Clubul Sportiv Municipal Ploieşti şi Lucian Băroiu, cel care a organizat majoritatea acestor evenimente, au survenit unele neînţelegeri legate de semnarea protocolului de colaborare. Aşa încât, cel puţin deocamdată, Băroiu şi Federaţia Ecvestră Profesionistă din România nu vor mai fi pe aceași „undă”. Biletul de intrare pentru accesul în tribună va fi în valoare de 5 lei de persoană, iar copiii cu vârsta de până la 14 ani au acces gratuit. Spectatorii care vor veni cu maşina vor achita o taxă de parcare în valoare de 2 lei pe oră pentru fiecare autoturism.
Mai multe stiri pe: http://vptv.ro

Видео Reuniune doar cu trap la Hipodrom канала Valea Prahovei TV
Показать
Комментарии отсутствуют
Введите заголовок:

Введите адрес ссылки:

Введите адрес видео с YouTube:

Зарегистрируйтесь или войдите с
Информация о видео
10 августа 2018 г. 17:36:05
00:01:08
Яндекс.Метрика