Загрузка страницы

Marasti, Marasesti, Oituz

Planul de campanie pentru anul 1917 pe frontul românesc, îndelung discutat cu aliații ruși și cu Misiunea Militară Franceză, condusă de generalul Henri Mathias Berthelot, i-a conferit Armatei 1 române rolul decisiv. Lovitura principală urma să fie dată de această mare unitate, în sectorul Nămoloasa, obiectivul fiind nimicirea, împreună cu Armata 4 rusă, a principalei grupări inamice, Armata 9 germană, condusă de generalul Johannes von Eben. La rândul său, adversarul îşi propusese scoaterea României din război şi ajungerea în sudul Rusiei, în Ucraina, pentru a beneficia de resursele agricole ale acestei regiuni. Feldmareşalul August von Mackensen, comandantul forţelor din Carpaţii de Curbură, a prevăzut executarea loviturii principale tot în sectorul Nămoloasa, ceea ce arăta slaba activitate informativă a celor doi beligeranţi. Concomitent, o grupare ataca pe Valea Oituzului, joncţiunea cu forţele principale urmând să se realizeze la est de Carpaţii Meridionali. Cum se întâmplă de obicei, planurile au fost date peste cap de realitate.

Află toată povestea pe siteul proiectului http://eualegromania.ro

Consultant științific – Dorin Matei, redactor-șef Magazin istoric

Radio România București FM
Prezentator / voice over – Alex Minculescu
Operator video / editor video – Cosmin Boroiu
Coordonator proiect – Alex Minculescu, Vicențiu Andrei

Видео Marasti, Marasesti, Oituz канала Radio Romania Regional
Показать
Комментарии отсутствуют
Введите заголовок:

Введите адрес ссылки:

Введите адрес видео с YouTube:

Зарегистрируйтесь или войдите с
Информация о видео
29 ноября 2018 г. 5:22:51
00:03:47
Яндекс.Метрика