Загрузка страницы

Elisabetin Timisoara #DrumuriAproape @TVRTimisoara

Pe vremuri în afara zidurilor cetăţii Timişoarei, astăzi parte din zona centrală a oraşului, cartierul Elisabetin a avut, desigur, precum toate toponimele din Banat şi Ardeal, şi variante în alte limbi vorbite aici: Elisabethstadt îi spuneau localnicii nemţi, Erzsebetvaros îl numeau maghiarii. Oricum l-am numi, cartierul ăsta rămâne unul dintre cele mai frumoase ale oraşului. Aşa că trebuie luat la pas.
Ludovic Satmari, ghidul meu de azi, a pregătit un plan foarte bine pus la punct, presărat cu locuri prin care am trecut poate de sute de ori, eu şi atâţia localnici, dar nu m-aş fi gândit să le creditez cu titlul de obiective turistice. Turul nostru, pornit din Piaţa Bisericii, continuă până la colţul Pieţei Bălcescu, dar păstrăm cireaşa de pe tort pentru final şi pornim pe bulevardul Mihai Viteazul, înţesat de clădiri vechi şi poveşti pe măsură. Teii sunt în floare, călcăm pe străzi umbrite, ce mai, dacă n-ar fi trafic intens pe bulevard, mai că te-ai putea crede prin Elisabetinul de la 1900. Acela în care locuiau tot soiul de oameni de seamă ai oraşului, printre ei, chiar Szekely Lazslo, arhitectul care a schimbat faţa oraşului de pe Bega, şi florarul Wilhelm Muhle, creatorul Timişoarei rozelor.

Видео Elisabetin Timisoara #DrumuriAproape @TVRTimisoara канала TVR Timişoara
Показать
Комментарии отсутствуют
Введите заголовок:

Введите адрес ссылки:

Введите адрес видео с YouTube:

Зарегистрируйтесь или войдите с
Информация о видео
5 ноября 2019 г. 1:16:30
00:23:55
Яндекс.Метрика