Загрузка страницы

Am NASCUT NATURAL cu Max langa | Welcome Leo!!!

Instagram
Stefana Peev - https://www.instagram.com/stefanapeev/
Maximilian Peev- https://www.instagram.com/maximilianpeev/

15 martie. 05:40 dimineata⁣

Ce asta? O contractie? Astept de atat de multa vreme sa simt una incat nici nu stiu daca asa se numeste aceasta senzatie care m-a trezit din somn sau daca imi imaginez din nou lucruri. Cred ca de cateva zile sunt obositoare, orice mic semn sau reactie ma face sa o iau razna si sa imi imaginez ca GATA, acum incepe. ⁣

Poate totusi a fost o contractie. O sa raman treaza sa vad daca mai simt si altceva. Imediat ce opresc dusul revin la starea mea de greutate si oboseala. ⁣

Au! Ce e asta? A doua contractie? Seamana cu prima si totusi nu seamana cu nimic altceva din ce am simtit pana acum. E ora 8 dimineata. Il trezesc pe Max si ii spun ca " cred ca" momentul se apropie. Uneori ma mir ca ma mai crede, ii tot spun ca se apropie de vreo saptamana.⁣

Impachetam impreuna, facem curat. Haide, sa mai treaca odata timpul...Vreau sa inceapa contractiile, sa avem ce sa le spunem oamenilor de la spital cand ajungem, nu sa venim cu un "Cred ca nasc" in brate. Ne asezam pe pat, stam amandoi ca intr-un film mut.⁣ Acum ma mangaie pe spate. Pun muzica. ⁣
Oare m-am dilatat macar putin? Da, asa cred. Incep sa dau telefoane, intai moasa, apoi medicul, apoi doula.⁣
Plecam la clinica.

"Nu esti deloc dilatata." Parca cineva imi trage o palma. Pai atunci ce se intampla?
"Esti in pre-travaliu."
Aleg sa ne intoarcem acasa.

E ora 18.00. Sunt iar in cada. Am contractii din 4 in 4 minute. Ma dor tare. Ceva se schimba? Incepe? Sun si anunt ca ne intoarcem la clinica. Acum chiar incepe.

"Esti in acelasi stadiu ca la pranz."
In 6 ore nu facusem niciun progres. Nu mai plecam acasa, ne internam, semnam acte. Plecam in sala de nasteri.

Ora 23.00. Am intrat in travaliu
"Toata lumea are un pre-travaliu de 17 ore?" "Ma doare. Vreau sa vorbesc cu medicul." Inteleg ca mai putem sta multa vreme asa. Estimeaza ca o sa nasc in 12 de ore.
Primesc anestezie si ma linistesc, iar corpul meu incepe sa avanseze.

E ora 1 dimineata si mi-e foame. Nu pot sa mananc. Max imi aduce o minge, ma simt libera si uit de contractii.

E ora 03.00. Max ma tine in brate. Mi-e bine, sunt linistita. Adorm putin.

Ora 05.00 dimineata. Ma trezesc. Pre-travaliul meu a inceput acum 24 de ore. Imi e foame, nu pot sa inghit nimic.

16 martie, ora 06:00 dimineata. M-am dilatat doar 4 centimetri.
Nu sunt nici la jumatate...

De ce ma comport de parca ar tine de mine? Contractiile sunt din ce in ce mai puternice. Respir din ce in ce mai greu. Incep sa obosesc. Haide, mai e putin pana la 11. Se va termina curand.

13.00. Nu mai pot. Sunt devastata. Simt ca ma scurg din pat. Parca alerg intr-un cerc. Imi e sete. Imi e si foame. Imi e somn. Sunt nedormita si nemancata de peste doua zile.

Adrenalina vine in valuri. Incerc sa imping, sa trag de mine. Anestezia a trecut... acum simt tot, ma doare TOT.

Max, vreau cezariana. Nu mai pot.

Max stie cat de mult imi doresc o nastere naturala, insa vede ca nu mai rezist. Sunt epuizata psihic si fizic. Ma strange de mana. Imi respecta dorinta. Pleaca si se intoarce cu medicul. Ma incurajeaza. "Haide, Stefana, putem sa nastem natural!" Imi da epidurala. Cat mai dureaza pana ce nu mai simt nimic?
Ma simt pierduta in mijlocul unui ocean. Ii aud pe toti strigandu-ma, incurajandu-ma, insa nu vad pe nimeni. Nu mai am nicio nevoie, nicio rusine, niciun ego. Simt ca nu mai exist. Eu nu mai exist. Singurul lucru care mai exista este bebe, iar eu exist doar pentru el.
Respir pe contractii. Respir. Respir.
Max ma tine de mana pe mine, nu eu pe el. Vad in el tot ce eu nu sunt acum, putere, concentrare, luciditate. Vorbeste cu mine dar nu il aud. Citesc in privirea lui "Nu stiu ce sa fac. Nu stiu. Iarta-ma. As vrea sa te ajut, dar nu pot."

14.30. Ma urc din nou pe masa. Haide bebe, te rog.
Max vorbeste cu mine. Vad cum ma priveste pierdut, stie ca nu mai sunt acolo, langa el. Aud medicul de parca vorbeste printr-un difuzor. Fac tot ce imi spune.
Imping. Ma apropii? Cred ca ma apropii.

Max ma striga. "I-am simtit caputul, haide, iubire, stiu ca poti!"

Aud alte voci - iese cu mainile in fata. Are cordonul ombilical in jurul gatului de doua ori.

Ma sperii. Imping de parca cineva ma impinge si pe mine. Vreau sa-l vad. Vreau sa fie bine. Corpul meu e ca un arc. Imi adun toate puterile, trag aer in piept. Tip. Ma simt goala acum. Bebe? E afara?

Bebe e asezat pe pieptul meu. E caldut. S-a terminat. Dupa 33 de ore e gata. E aici. El e cel care a iesit afara si eu sunt cea care se simte libera. Suntem 3. Acum suntem 3.

La ora 15.13 s-a nascut Leon Peev - 3.7 kg si 54 cm de fericire pura care au iesit din mine, mama lui.

Va multumim pentru mesajele de bine si energia voastra. Va transmitem toata iubirea din lume. Acum suntem completi, Stefi, Max si Leon. Va iubim.

Видео Am NASCUT NATURAL cu Max langa | Welcome Leo!!! канала Stefana Peev
Показать
Комментарии отсутствуют
Введите заголовок:

Введите адрес ссылки:

Введите адрес видео с YouTube:

Зарегистрируйтесь или войдите с
Информация о видео
18 марта 2021 г. 15:38:46
00:14:48
Яндекс.Метрика