Загрузка страницы

5 modalități de a încheia o vânzare

Indiferent că vinzi produse sau servicii ai nevoie să fii capabil să poti să închei o vânzare.
În minutele următoare îți voi oferi cinci modalități care te vor aduce mai aproape de încheierea unei vânzări!

A voastră în succes,
Iva Berghmann
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------
Câteva cuvinte despre mine:

Mi-am început cariera în cadrul celei mai mari companii de brokeraj din Austria, fiind declarată la vârsta de 25 de ani "cel mai tânăr și charismatic trainer" de la acea vreme. Din acel moment mi-am dedicat viața profesională, studierii și aprofundării cunoștințelor din domeniul dezvoltării personale și profesionale.

Astfel, începând cu anul 2011, m-am înscris în programul internațional John Maxwell Team, program în cadrul căruia mi-am continuat formarea ca trainer, coach și speaker.

De asemenea, am avut șansa de a mă certifica în calitate de Master Practitioner și Trainer în Programare Neuro Lingvistica (NLP) alături de co-fondatorul NLP-ului, Dr. Richard Bandler.

În ultimii 5 ani am instruit cu succes mii de cursanți din diverse orașe ale țării, dar și din străinătate. Deviza mea este: "SCHIMBAREA începe la nivelul ACȚIUNII". Sunt creatoarea școlii de dezvoltare personală Fii EXTRAORDINAR®, care a adus pe piață peste 20 de training-uri, a canalului youtube Best Personna TV® și a programului Design Your Destiny®. Îți mulțumesc pentru onoarea pe care mi-o faci permițându-mi să-ți fiu alături în această călătorie.
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------
Click here to go to our INSTAGRAM: http://instagram.com/ivaberghmann
Click here to go to our WEBSITE:
http://ivaberghmann.com
Click here to go to our FACEBOOK:
http://www.facebook.com/ivaberghmann
Click here to go to our Linkedin
https://ro.linkedin.com/in/iva-berghm...

Видео 5 modalități de a încheia o vânzare канала Iva Berghmann
Показать
Комментарии отсутствуют
Введите заголовок:

Введите адрес ссылки:

Введите адрес видео с YouTube:

Зарегистрируйтесь или войдите с
Информация о видео
6 апреля 2017 г. 11:55:36
00:05:16
Яндекс.Метрика