Загрузка страницы

Ostalep: scopul scuza mijloacele

Statul RM mereu a degradat pentru că fiecare impostor ajuns la putere inventează un scop nobil care scuză orice mijloace. Asta a fost paravanul dupa care e capturat statul - un "scop nobil susținut de popor".
Ascultați ce spune Ostalep. El de fapt spune că toată batjocura asta de constituție va fi justificată dacă curtea constituțională va da dreptate Maiei Sandu. El spune "победителей не судят", adică nu se judecă învingătorii. Anume cu acest argument erau închise gurile celor care vorbeau despre crimele armatei sovietice în cel de al doilea război mondial.
Asta spune și Ostalep: "Dacă Maia, cu poporul ei, reușește să pună presiune asupra CC ca să dizolve parlamentul, contrar spiritului constituției, atunci totul e justificat și ea trebuie recunoscută ca politician cu viziuni și strategii corecte".
Așa este reabilitat Voronin, Filat, Plahotniuc, Dodon și toate crimele care le vor face mai departe Usatâi, Șor sau cine va mai ajunge la putere.
Oare cum mai poate PAS spune că trecerea la votul mixt a fost ilegală dacă socialiștii au luat cele mai multe mandate? Ei au obținut după asta toată puterea în stat, ei sunt învingători. Iar învingătorii nu pot fi judecați.

Видео Ostalep: scopul scuza mijloacele канала Vitalie Colin
Показать
Комментарии отсутствуют
Введите заголовок:

Введите адрес ссылки:

Введите адрес видео с YouTube:

Зарегистрируйтесь или войдите с
Информация о видео
15 апреля 2021 г. 15:02:22
00:02:26
Яндекс.Метрика